Boris Johnson anunță noi măsuri de relaxare în Anglia. Purtarea măştii nu va mai fi obligatorie

×
Publicitate

Marea Britanie se pregăteşte, cu precauţie, să elimine multe dintre restricţiile rămase în vigoare în contextul pandemiei.

Peste două săptămâni, masca de protecţie şi distanţarea fizică ar urma să devină istorie. Cu toate că autorităţile anunţă că numărul cazurilor noi este în creştere.

În Spania, situaţia s-a înrăutăţit în ultimele zile, din cauza creşterii numărului mare de infectări în rândul tinerilor.

Unele dintre restricțiile încă în vigoare în Marea Britanie au fost luate în urmă cu mai bine de un an.

Boris Johnson: „Vom elimina regula cu distanţarea fizică la un metru şi jumătate şi obligaţia legală de a purta mască, deşi recomandarea noastră e să o purtaţi dacă doriţi, mai ales atunci când numărul de cazuri este în creştere."

În plus, autoritățile vor ca toate localurile să primească din nou clienți, numărul participanților la o adunare să nu fie limitat, iar cei care ajung în Regat să nu mai fie nevoiți să se izoleze.

Decizia finală va fi luată luni. Premierul Boris Johnson avertizează însă că pandemia nu a trecut, ba chiar dă semne că prinde putere.

Boris Johnson, premierul britanic: „Numărul de cazuri e în creştere. Am putea avea 50.000 de cazuri depistate zilnic, până pe 19 iulie. Şi, aşa cum am anticipat, creşte numărul de spitalizări."

Între timp, Rusia se confruntă deja cu un nou val al pandemiei. Numărul cazurilor zilnice a crescut - de la 9.000 acum o lună, la peste 24.000 ieri.

Autorităţile îşi pun speranţa în campania de vaccinare pentru a ţine virusul sub control. De ieri se fac teste pentru administrarea serului Sputnik minorilor de peste 12 ani. În paralel, apar noi centre de imunizare.

Kseniya Ivanova, Head of Polyclinic No. 5 of Khimki: „Pentru ca oamenii să ştie ce au de făcut şi să vină aici să se vaccineze, am organizat o coadă suplimentară şi acum avem cu programare şi fără programare. Oamenii pot să-şi vadă numărul pe ecran."

Şi numărul deceselor este uriaş. Ieri s-au înregistrat 654 de morţi, după cinci zile consecutive în care recordul nefast a tot fost depăşit. În ciuda situației disperate, sunt mulţi cei care nu respectă regulile, așa că polițiștii împart amenzi.

Yan Popovsky, Head Inspector of Moscow's Association of Administrative Technical Inspections: „Organizatorii (cursei) nu au oferit echipamente personale de protecţie pentru pasageri. Şi, în plus, nu au fost respectate cerinţele de distanţare fizică."

Preşedintele Vladimir Putin le-a cerut ruşilor care privesc cu scepticism vaccinurile să asculte de experţi şi să se imunizeze. În Statele Unite, de exemplu, peste 99% din pacienții cu SARS-COV2 care au pierdut lupta cu boala în luna iunie au fost persoane nevaccinate.

Incidența crește în Spania, în rândul tinerilor

 

Pe de altă parte, în Spania, situaţia nu arată deloc bine. Incidenţa infectărilor creşte alarmant în special în rândul tinerilor. Drept urmare, mai multe regiuni, printre care Andaluzia şi Catolonia, iau în considerare reintroducerea unor restricţîi în această săptămână. În Spania măştile nu mai sunt obligatorii în exterior de aproape două săptămâni.

Andrea Garcia, student: „Este vară acum, iar oamenii ies mai des. Iar adevărul este că nu ne-am vaccinat încă. Oamenii nu mai poartă măşti pe afară. S-au redeschis cluburile de noapte. Şi totuşi nu ne-am vaccinat până acum. Numărul de noi infectări creşte. Iar situaţia lunilor trecute pare că se repetă."

În Spania, peste 40% din populaţia de circa 47 de milioane de locuitor este vaccinată complet împotriva coronavirusului. Dar, datele arată că în ultimele două zil ţara a înregistrat peste 32.000 de infectări. Aceste creşteri sunt cauzate în special de varianta Delta, despre care specialiştii spun că îi afectează foarte mult pe adolescenţi şi copii.

Însă, potrivit Institutului german Robert Koch, dacă oamenii, în proporție de cel puţin 85% dintre cei cu vârsta între 12 şi 59 de ani vor fi vaccinați complet împotriva variantei Delta în următoarea perioadă, un al patrulea val anunţat în toamna sau iarna viitoare pare puţin probabil.
 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62200063
Premierul Luxemburgului, depistat cu Covid-19, este în stare gravă, dar stabilă

Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, depistat săptămâna trecută cu COVID, a fost internat în spital şi se află sub observaţie.

62163827
Angela Merkel: Șase state din vestul Balcanilor ar trebui să devină membre ale UE, din motive strategice

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că în opinia sa şase state din vestul Balcanilor ar trebui să devină membre ale Uniunii Europene, din motive strategice, transmite Reuters.

62165360
Un prinţ saudit este vizat de plângeri pentru sclavie modernă. ”Femeile dormeau pe podea”

Un membru al familiei regale saudite este vizat de o anchetă pentru trafic de persoane deschisă în 2019 de Parchetul din Nanterre, din apropiere de Paris, relatează AFP, conform Agerpres. 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.