Bill Gates, anunț sumbru despre pandemie: „Până în toamna anului 2021”

62138501
Getty

Bill Gates a avertizat că pentru ca un vaccin împotriva coronavirusului să fie eficient, ar trebui administrate mai multe doze și a adăugat că administrația Trump a făcut „greșeli grave”.

Fondatorul Microsoft, care acum își dedică cea mai mare parte a timpului cu fundația pentru ajutorarea persoanelor afectate de pandemie, a mai adăugat că unele școli ar putea să nu mai revină la normalitate până în toamna anului 2021, transmite Daily Mail.

Gates a menționat că faptul că școlile au fost închise a fost unul dintre efectele cele mai grave ale pandemiei, după decesele raportate.

Totodată, el a criticat modul de abordare al lui Donald Trump și a comparat situația SUA cu cea a Europei, precizând că aceasta din urmă a răspuns mai bine problemelor provocate de pandemie.

„Unele dintre politici au fost o greșeală. Deschiderea localurilor, beneficiul economic versus riscul de infectare, o mulțime de astfel de decizii au fost o greșeală”, a mai spus el.

Bill Gates a subliniat că cele mai eficiente moduri pentru a combate acest virus sunt distanțarea socială, alături de purtarea măștii și crearea unui vaccin.

El a mai susținut că pentru ca un vaccin să fie eficient, ar trebui să li se administreze mai multe doze persoanelor infectate cu noul coronavirus.

„Niciunul dintre vaccinurile existente până acum nu cred că ar fi eficient cu o singură doză”, a apreciat Gates.

Fundația înființată de Gates a donat până acum o sumă de aproape 300 de milioane de dolari pentru a ajuta populația lumii în lupta cu noul coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62138470
Facebook Messenger introduce o nouă opțiune de securitate pentru utilizatori
Facebook Messenger va introduce o nouă opțiune pentru utilizatori, care ar trebui să sporească gradul de securitate al aplicației.
62135712
SUA oferă o sumă uriașă pentru informații despre doi hackeri. Ce au făcut aceștia
Statele Unite oferă o recompensă în valoare de două milioane de dolari în schimbul unor informaţii care să conducă la arestarea a doi ucraineni, acuzaţi de faptul că au furat şi vândut informaţii confidenţiale.
62138350
FOTO. Prima imagine a două planete care orbitează o stea asemănătoare Soarelui
Astronomii au surprins prima imagine a două tinere planete orbitând o stea asemănătoare Soarelui din sistemul nostru solar, informează DPA.