Bijuterii vechi de peste 2.000 de ani, descoperite in Bulgaria. Fragmente din comoara tracilor

61214311

Un cufar cu obiecte din aur, apartinand civilizatiei trace, a fost descoperit in partea de nord-est a Bulgariei, a anuntat Diana Guergova, coordonatoarea expeditii arheologice care a facut descoperirea.

Obiectele de aur dateaza de la sfarsitul secolului al IV-lea i.e.n. sau inceputul secolului al III-lea i.e.n., scrie Mediafax.

"Un cufar din lemn, descoperit intr-un strat superior al unui tumul din Omurtag din nord-estul Bulgariei, contine oase arse si ofrande valoroase din aur care au fost infasurate intr-o tesatura din fire de aur", a explicat Diana Guergova.

O diadema ornata cu capete de leu si de animale imaginare, bratari, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii si al puterii creatoare, si diverse podoabe din fire de par de cal fac parte din aceasta comoara a getilor, unul dintre triburile tracice care au trait in sud-estul Europei din al doilea mileniu i.e.n. pana in secolul al III-lea e.n.

"Comoara se afla in cel mai inalt tumul, ce marcheaza apogeul culturii getilor", care locuiau pe ambele maluri ale Dunarii.

Acel tumulus face parte din aceeasi necropola in care se afla mormintele de la Svestari, care dateaza din secolul al III-lea i.e.n., descoperit in 1982, inclus in 1985 in patrimoniul mondial UNESCO.

Diana Guergova a descoperit deja in acelasi tumul, intre 1992 si 1996, un mormant cu coloane dorice si scheletul unui cal inhumat in cadrul ceremoniilor funerare ale getilor. Sapaturile ei arheologice au fost la un moment dat intrerupte din cauza lipsei de fonduri.

Arheologii bulgari sunt convinsi ca un mormant al unui rege trac va fi descoperit in acel tumul cu ocazia sapaturilor viitoare.

"Descoperirea noastra ilustreaza splendoarea acestui sit al getilor, un trib care, prin ideile sale despre nemurirea sufletului, a influentat triburi vest-europene, precum celtii.

Triburile celte au lasat urme ale trecerii lor prin sud-estul Europei, mai ales obiecte din ceramica", a precizat Diana Guergova.

Mormantul tracic de la Svestari a fost descoperit in anul 1982 si dateaza din secolul al III-lea i. e.n.

Mai jos puteti urmari un VIDEO despre acest interesant sit arheologic.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61214309
Insulta la adresa lui Mitt Romney: un porc mort, imbracat cu un tricou al fostului candidat. VIDEO

Ramasitele unui porc mort, imbracat cu un tricou de campanie al lui Mitt Romney, au fost gasite vineri in fata sediului de campanie al republicanilor, in Manhattan Beach. 

61212344
O femeie din Kenya si-a numit gemenii nascuti in ziua alegerilor din SUA Barack Obama si Mitt Romney

In timp ce intr-o parte a lumii Barack Obama si Mitt Romney se luptau pentru postul de presedinte al SUA, in cealalta parte a ei o femeia gasise o modalitate de a-i face pe cei doi sa fie impreuna pentru totdeauna.

61214231
Misiunea NASA, tinuta secret inainte de alegeri. "Vom explora partea nevazuta a Lunii"

Dupa realegerea lui Barack Obama ca presedinte al Statelor Unite, NASA poate rasufla usurata. Liderul de la Casa Alba aprobase o misiune importanta, care a fost tinuta secret, insa care va fi anuntata oficial in scurt timp.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.