Avertismentul şefului NATO: Rusia continuă să se înarmeze cu rachete nucleare

62021031
Agerpres

Moscova continuă să dezvolte rachete capabile să transporte încărcătură nucleară, încălcând astfel tratatul bilateral cu SUA, şi şi-a echipat mai multe batalioane cu aceste rachete, a avertizat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

SUA şi Alianţa Nord-Atlantică susţin că sistemul de rachete de croazieră SSC-8 încalcă Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), semnat de Rusia şi SUA în 1987.

La începutul lunii februarie, Washingtonul a anunţat că se va retrage din INF, ceea ce a determinat Rusia să decidă suspendarea participării sale la acest tratat.

Stoltenberg i-a solicitat marţi Rusiei să nu irosească ''ultima şansă de a adopta calea responsabilă'', deşi a precizat că NATO trebuie să se pregătească pentru o lume fără tratatul INF.

Miniştrii apărării din statele aliate urmează să discute miercuri şi joi, la Bruxelles, despre măsurile care ar trebui adoptate pentru protejarea Europei de ameninţarea rachetelor ruse. ''Nu intenţionăm să desfăşurăm în Europa noi rachete nucleare cu baza la sol'', a explicat Jens Stoltenberg.

''Nu trebuie să replicăm exact ceea ce face Rusia, dar trebuie să fim siguri că avem (mijloace de) apărare şi descurajare eficiente'', a adăugat el.

Tratatul INF, semnat către finalul 'războiului rece', a constituit baza arhitecturii de securitate a Europei în ultimele trei decenii.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg a acuzat Rusia că încearcă să ''abată atenţia'' de la propriile încălcări, Moscova acuzând NATO că nu respectă INF.

Sistemul de apărare antirachetă din România şi Polonia este pur defensiv şi este dotat numai cu interceptori neînarmaţi, iar aici nu vor staţiona rachete ofensive, a mai spus Stoltenberg.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61958556
Rusia acuză Statele Unite că vor să dea o lovitură de stat în Moldova peste 2 săptămâni

Ministerul de Externe al Rusiei a acuzat marţi SUA că ar încerca să se amestece în afacerile interne ale Republicii Moldova, unde vor avea loc alegeri parlamentare la 24 februarie.

61635217
Ce s-a întâmplat cu proiectul Mars One, prin care o româncă urma să ajungă pe Marte

Final trist pentru Mars One, proiect privat care viza trimiterea primilor oameni pe Marte şi care acum 4 ani ţinea prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

62020998
Coșmarul prin care trec kazahii închiși în lagărele chineze: „Am petrecut 7 zile în iad”

Aibota Serik, o femeie chineză de origine kazahă, denunță politica Guvernului chinez de a trimite prizonierii în lagăre. Le numesc „centre de pregătire vocațională”, însă cei care au scăpat din ele le compară cu iadul.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.