Antony Blinken, vizită în Israel. Care e scopul turneului secretarului de stat al SUA

62399283
AFP

Antony Blinken va vizita Israelul, în cadrul unui turneu diplomatic în Orientul Mijlociu. Secretarul de stat pleacă joi seară din SUA, potrivit unor surse de la Washington.

Vizita lui Blinken are loc în contextul în care cresc temerile legate de o escaladare a războiului dintre Israel şi Hamasul palestinian, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Şeful diplomaţiei de la Washington va pleca joi seară într-o călătorie care va include Israelul şi alte câteva etape în Orientul Mijlociu, a declarat pentru AFP un responsabil sub protecţia anonimatului.

El a refuzat să dea detalii despre datele şi etapele precise ale acestei călătorii.

Aceasta va fi a cincea vizită oficială a lui Antony Blinken în Israel, de la începutul războiului pe 7 octombrie, provocat de atacul sângeros al Hamas pe teritoriul israelian, şi a patra în regiune.

Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, precum şi secretarul Apărării Lloyd Austin au vizitat, de asemenea, regiunea, precum şi preşedintele Joe Biden, chiar la începutul războiului care va intra în a patra lună în zilele următoare.

Trimiţându-l din nou pe secretarul de stat american în regiune, Statele Unite intenţionează să menţină presiunea asupra autorităţilor israeliene şi să asigure menţinerea unor bune relaţii cu aliaţii arabi uniţi împotriva Israelului.

Deplasarea intervine în timp ce cresc temerile legate de extinderea în întreaga regiune a conflictului din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamas, mai ales după un atentat care a făcut 95 de morţi în Iran miercuri şi eliminarea numărului doi politic al Hamas într-o lovitură aeriană în Liban marţi.

Responsabilii administraţiei americane repetă că presiunile exercitate în culise funcţionează, Israelul fiind de acord să lase să intre combustibil, să restabilească accesul la internet şi să deschidă punctele de trecere în Fâşia Gaza, dar, totodată, nu îşi ascund frustrarea.

Statele Unite sunt principalul aliat şi sprijin militar al Israelului, dar denunţă poziţiile extreme ale unor miniştri israelieni care cer revenirea coloniştilor evrei în Fâşia Gaza, după războiul actual, şi "încurajează" populaţia palestiniană să emigreze.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62240920
Josep Borell a transmis condoleanțe Iranului, după atacul teorist de la comemorarea generalului Soleimani

Josep Borell a transmis condoleanțe Iranului după atacul teorist care a ucis cel puțin 95 de persoane la comemorarea generalului Qassem Soleimani.

62415122
Moscova şi Kievul au efectuat cel mai mare schimb de prizonieri. Sute de civili și de militari au fost eliberați

Rusia şi Ucraina au anunţat, miercuri, că au eliberat fiecare peste 230 de prizonieri de război - pentru prima oară din vară - în cel mai mare schimb de prizonieri din cei aproape doi ani de război, în plină escaladare a bombardamentelor.

62415103
Momentul în care o femeie și fetița ei de 3 ani, aflate într-o mașină scufundată, sunt salvate de un localnic

O femeie și fetița acesteia în vârstă de 3 ani, care se aflau într-o mașină înghițită de ape, în Marea Britanie, au fost salvate de un localnic. Imaginile au ajuns pe rețelele sociale și au devenit virale.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.