Ali Khamenei, avertisment pentru SUA: „Cei care vor porni un conflict militar cu Iranul vor fi loviți de mai multe ori”

61956761
Getty

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat Statele Unite că ar încerca să accentueze „criza regională” provocând Arabia Saudită să confrunte Iranul.

 

„Una dintre metodele prin care se încearcă provocarea Iranului este să-i stârnească pe liderii neexperimentați din regiune. Americanii încearcă să provoace Arabia Saudită împotriva Teheranului. Scopul americanilor este să adâncească această criză regională, să împingă musulmanii să lupte împotriva musulmanilor”, a spus ayatollahul Ali Khamenei, citat de televiziunea iraniană de stat, informează Reuters.

Reacția de luni a liderului iranian vine la o zi după ce noul șef al Departamentului de Stat, Mike Pompeo, a vizitat Riadul.

Totodată, șeful diplomației americane a acuzat autoritățile iraniene că „au activități dăunătoare și care destabilizează” situația din Orientul Mijlociu. În acest context, Khamenei a cerut Statelor Unite să „plece” din această regiune și a avertizat că orice putere care va încerca să provoace Iranul va fi înfrântă.

„Dacă aceste guverne vor căpăta mai multă înțelepciune, nu vor recurge la o confruntare cu Iranul. Dacă o vor face, vor fi înfrânte (...) Americanii ar trebui să plece. Orientul Mijlociu, vestul Asiei și Golful Persic reprezintă casa noastră”, a mai spus el, conform Haaretz.

Totodată, ayatollahul Ali Khamenei a mai precizat că s-au încheiat vremurile în care adversarii Iranului „loveau și fugeau”.

„Știu că dacă vor porni un conflict militar cu Iranul, vor fi loviți de mai multe ori”, a mai spus liderul iranian în cadrul unei întâlniri de lucru, fără a se referi concret la cel mai recent atac din Siria, în urma căruia 26 de persoane, între care majoritatea cetățeni iranieni, ar fi murit, relatează Ynetnews.com.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Quasemi, a declarat că Teheranul va continua să își susțină „prietenii”, în ciuda presiunilor Statelor Unite din regiune.

„Cooperarea dintre America și Arabia Saudită va continua să destabilizeze Orientul Mijlociu și va duce la o criză acută în regiune. Afirmațiile lui Pompeo despre Iran nu au niciun fundament și sunt repetitive. Atât timp cât guvernele legitime ale țărilor din regiune au nevoie de ajutorul nostru, Iranul va rămâne în aceste țări”, a spus Quasemi.

Ghassemi a negat încă o dată că Iranul ar livra armelor rebelilor houthi în Yemen, pe care Teheranul susţine că îi ajută din punct de vedere politic, conform AFP, citat de Agerpres.

Acuzaţiile americane şi saudite cu privire la presupusul rol al Republicii Islamice în războiul din Yemen sunt o „falsă problemă, ridicată doar în scopul de a deturna atenţia opiniei publice internaţionale de la atrocităţile comise de Arabia Saudită în atacurile sale cotidiene împotriva acestei ţări".

Iranul şi Arabia Saudită şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în ianuarie 2016. Situația este una tensionată între Teheran și Riad, în condițiile în care ambele state doresc să obțină supremația regională – din Irak în Siria și din Liban în Yemen. Președintele american Donald Trump susține autoritățile saudite, în eforturile de a contracara influența iraniană.

Tot luni, președintele sirian Bashar al-Assad s-a întâlnit cu președintele iranian al Comitetului pentru Securitate Națională și Politică Exernă, Alaeddin Boroujerdi, pentru a discuta recentele evenimente din Siria, cât și dorința celor două state de a consolida relațiile strategice. În acest context, al-Assad a precizat că Orientul Mijlociu „se află în procesul de reorganizare a hărții internaționale”, iar că „țările ostile și-au schimbat cursul, pentru a recurge la agresiuni directe.” În replică, parlamentarul iranian a subliniat că poporul și autoritățile din Iran sunt de partea Siriei, deși SUA și aliații regionali vor să o înfrângă.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61956749
Cinci femei s-au deghizat în bărbați pentru a intra pe stadion, la meci, în Iran

Cinci femei din Iran s-au deghizat în bărbați pentru a asista la un meci de fotbal în Teheran. Imaginile cu cele cinci femei s-au viralizat pe rețelele de socializare.

61952522
Iranul anuntă că poate produce uraniu îmbogăţit la un nivel mai mare decât înainte de semnarea acordului

Informația a fost anunțată de şeful Organizaţiei pentru energie atomică a Iranului, Ali Akbar Salehi.

61956721
O caravană cu migranți a ajuns la granița cu SUA: „Sperăm ca Guvernul să ne deschidă porțile”

Cel puțin 150 de migranți din America Centrală au ajuns, luni, în orașul mexican Tijuana, situat la frontiera cu Statele Unite. Ei doresc să solicite azil Washingtonului.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Minora a fost găsită

Mecanismul ”Alertă răpire copil” a fost declanşat în judeţul Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinţei sale, de către trei persoane. Fata a fost găsită, iar alerta a fost ridicată sâmbătă noaptea.