Măsura anunțată de Facebook împotriva celor care postează mesaje anti-vaccinare

62013241
iStock

Facebook analizează în prezent mai multe măsuri pe care le-ar putea lua, pentru a limita răspândirea postărilor care îndeamnă părinții să nu își vaccineze copiii.

Facebook şi Google au fost atenţionate printr-o scrisoare publică de senatorul american Adam Schiff cu privire la răspândirea curentului anti-vaccinare prin intermediul platformelor celor două companii, informează News.ro.

Deşi senatorul american se referă la pericolele pe care nevaccinarea le poate genera în Statele Unite, acelaşi lucru este valabil pentru întreaga lume, inclusiv în România existând o aprigă dezbatere pe această temă în mediul online.

Răspunzând la această interpelare, Facebook spune că analizează în prezent situaţia şi evaluează mai multe măsuri pe care ar putea să le ia pentru limita răspândirea curentului anti-vaccinare.

Printre aceste măsuri s-ar putea număra, conform oficialilor Facebook, limitarea sau eliminarea completă a acestui tip de conţinut din recomandările care apar în diverse secţiuni ale reţelei sociale, inclusiv a grupurilor recomandate.

Facebook va încerca să afişeze conţinut de calitate şi informaţii venite din surse care au autoritate în domeniu în locul postărilor anti-vaccinare.

Postările care îndeamnă părinţii să nu-şi mai vaccineze copiii s-au răspândit în ultima vreme pe Facebook, în special prin intermediul grupurilor de discuţii, acolo unde se vehiculează foarte multe informaţii neadevărate, dar luate în considerare de o parte a utilizatorilor.

Google, care a nu oferit încă un răspuns oficial, a luat deja anumite măsuri împotriva manipulărilor pe tema vaccinării. Au fost penalizate unele clipuri de pe YouTube care răspândeau informaţii false inclusiv pe tema vaccinării şi diverse alte postări care promiteau leacuri-minune pentru afecţiuni foarte grave.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62021673
iLikeIT. Jocuri de week-end: GoBoom, Chromas şi Gravitapper

A venit acum momentul pentru noutăţi din internet şi tehnologie.

61923538
iLikeIT. Cum să ne protejăm parolele de hackeri

Infractori cibernetici au pus mâna, în ultimii ani, pe sute de milioane de adrese de e-mail și parole de pe diverse site-uri pe care noi le folosim în fiecare zi.

62007966
iLikeIT. Google închide cea mai mare reţea socială pe care o are în portofoliu

Google închide Plus - cea mai mare reţea socială pe care o are în portofoliu. Aprilie va fi ultima lună în care va funcţiona.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 12h58m36s643
Ce ar obține Rusia prin sabotajul din România. Doi autori arestați când plănuiau un atac în Germania, altul prins în Polonia

Incendiul de luna trecută de pe platforma industrială Carfil din Brașov, o filială a ROMARM, ar fi fost provocat cu implicarea unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, a anunțat luni seară Serviciul Român de Informații.

Autostrada moldovei 1
„Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa”. Antreprenori germani: Vrem să modernizăm și să reconstruim tot

Economia României a crescut în ultimii 20 de ani mai rapid decât infrastructura sa, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, a declarat directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Premierul Luca Niculescu, la Chișinău: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună colectare”

Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, marţi, la Chişinău, în cadrul primei vizite oficiale în afara ţării, cu reprezentanţi ai companiilor româneşti care derulează proiecte de investiţii în Republica Moldova.