NASA a cheltuit 2,5 miliarde de dolari ca sa afle raspunsul pe care intreaga lume il asteapta

60530889

NASA a lansat cu succes spre Marte roverul Curiosity, cel mai sofisticat robot creat de Agentia spatiala americana pentru a explora o alta planeta, care va avea misiunea de a afla daca planeta rosie a oferit in trecutul ei conditii propice pentru viata.

Roverul Curiosity a fost lansat, sambata, cu ajutorul unei rachete Atlas V, de la baza spatiala Cape Canaveral din statul american Florida, la ora locala 10.02 (17.02 ora Romaniei, n.r.).

Dupa ce a ajuns pe orbita terestra, Curiosity s-a separat de ultimul modul detasabil al rachetei purtatoare, la 45 de minute de la lansare. Roverul Curiosity se afla de acum in drum spre Marte si a transmis deja primele informatii catre un centru spatial din Canberra (Australia), care face parte din programul Deep Space Network initiat de NASA.

Potrivit site-ului oficial al Agentiei spatiale americane, Curiosity va ajunge pe Planeta Rosie pe 6 august 2012, dupa o calatorie in spatiu de 570 de milioane de kilometri.

Curiosity, care cantareste 900 de kilograme, este de doua ori mai lung si de cinci ori mai greu decat precedentii roboti trimisi pe Marte, Spirit si Opportunity, si este echipat cu 10 instrumente stiintifice. Roverul este echipat cu un catarg pe care sunt instalate camere de inalta definitie si un dispozitiv cu laser care ii permite sa analizeze tintele aflate la o distanta de pana la sapte metri.

Robotul Curiosity, montat pe sase roti, poseda si un brat articulat lung de 2,1 metri, capabil sa foreze pana la sase centimetri in interiorul rocilor - o premiera pentru misiunile de pe Marte. Esantioanele recoltate vor fi inmagazinate intr-unul dintre cele doua laboratoare din interiorul robotului, unde vor fi analizate.

Alte instrumente vor monitoriza mediul inconjurator, pentru a detecta in special metanul, adeseori asociat cu prezenta vietii pe Terra, dar care a fost deja gasit si pe Marte in anumite anotimpuri, de o sonda americana ce a fost plasata pe orbita martiana.

Curiosity va masura si radiatiile care pot sa afecteze viitoarele misiuni spre Marte, ce vor avea echipaj uman la bord. Robotul dispune si de o statie meteo.

Plasarea roverului Curiosity pe Marte "echivaleaza cu prezenta virtuala a 200 de cercetatori care au misiunea de a explora Marte. Este o masinarie de vis", a declarat Ashwin Vasavad, adjunctul coordonatorul stiintific al acestei misiuni.

Curiosity, o misiune spatiala care a costat 2,5 miliarde de dolari, din care 1,8 miliarde de dolari au fost alocati exclusiv etapei de conceptie si dezvoltare, a fost lansat cu o intarziere de doi ani si va ajunge la baza unui munte inalt de 5.000 de metri, in interiorul craterului Gale.

in timpul misiunii sale de explorare, care va avea o durata de doi ani terestri - un an martian -, robotul Curiosity, alimentat cu un generator nuclear, va incerca sa afle daca planeta Marte ofera sau a oferit in trecut conditii propice pentru dezvoltarea vietii microbiene.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60527594
De ce nu e iPhone4S.com un site pe care sa-l poti accesa la munca. Apple vrea sa scape de rusine

In curand vei putea sa accesezi site-ul iPhone4S.com fara a ajunge pe un site care sa iti ofere pornografie pe telefonul mobil.

60530512
Vinerea Neagra continua si in weekend. Lista promotiilor si unde mai poti comanda

Multi asteapta un an intreg ziua in care-si pot schimba laptopul, aparatul foto sau frigiderul cu bani putini. In vinerea neagra, Black Friday, cum ii spun americanii, comerciantiiau dat startul reducerilor.

60530325
A fost inventat programul care iti spune daca o poza este reusita sau nu

Cercetatorii de la compania Xerox au creat un soft special, care arata daca o poza este reusita sau nu. De acum, calitatea unei fotografii nu va mai fi ceva subiectiv, la aprecierea fiecaruia.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.