Euro, moneda oficiala din 2015. La pachet vin si scumpirile

×
Publicitate

Peste mai putin de patru ani vom putea sa ne platim cumparaturile in euro. Guvernul a anuntat vineri ca Romania va adopta moneda europeana in 2015. Obiectivul este foarte ambitios.

William si Kate sunt sot si sotie. Sarut regal x 2 in balconul palatului

Pana atunci trebuie sa le dovedim oficialilor europeni ca putem sa tinem preturile, dobanzile si cursul sub control. Adoptarea euro in Romania a fost stabilita vineri dimineata dupa o intalnire la sediul Guvernului la care a participat si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Vom avea euro in buzunare inca din prima zi a lui 2015, dar abia dupa 11 luni, la 1 decembrie, vom renunta de tot la leu. Intre timp este posibil sa avem o perioada tranzitorie in care romanii vor putea folosi ambele monede. Mugur Isarescu le-a explicat ministrilor ca trecerea la euro va fi greu de organizat din punct de vedere logistic. In respectiva perioada, in Romania vor intra 400 de tiruri pline cu euro si vor fi scosi de pe piata de trei ori mai multi lei.

Ce nu spun oficialii este ca trecerea la euro aduce dupa sine un val de scumpiri, la fel cum s-a intamplat in toate tarile europene care au adoptat moneda europeana. Tot pana in 2015 Romania va trebui sa creasca pretul la gaze, curent electric sau medicamente.

Daca Romania ar intra vineri in zona euro, salariul mediu din tara noastra ar fi de doar 344 euro, iar in 2014 autoritatile estimeaza ca salariul mediu va fi de 424 euro. Adica vom fi printre cel mai prost platiti europeni.
 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60484045
Cresterea economica din SUA a incetinit peste asteptari, la 1,8%

Cresterea economica din Statele Unite a incetinit peste asteptari in primul trimestru, de la 3,1% in ultimele trei luni din 2010 la 1,8%, dupa ce majorarea preturilor alimentelor si benzinei a afectat cheltuielile de consum.

60436310
Guvernul vrea sa reduca CAS-ul cu 2%. FMI crede ca e greu de facut

Oficialii FMI nu vad cu ochi buni intentia autoritatilor noastre de a reduce contributiile sociale. Guvernul a anuntat deja ca are de gand sa le taie, dar specialistii americani sugereaza ca acest lucru va fi foarte greu de facut.

60488023
Cat ne-a costat criza? Bancile au pompat 5 trilioane de dolari pe piata

In sfarsit apare un raport despre criza, iar Romania nu apare in el. Tara noastra nu intra in cercul statelor care au ales sa treaca prin criza tiparind bani. Cititi detaliile unui raport Fathom care vrea sa ne arate si cealalta fata a... bancnotelor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.