„Pierdere nemarcată”. Ce se întâmplă cu banii din Pilonul II și III în crize. De ce spun specialiștii să nu ne panicăm

×
Publicitate

Deși piețele bursiere au înregistrat scăderi, specialiștii dau asigurări că banii pentru bătrânețe ai celor care contribuie la Pilonul 2 și 3 sunt în siguranță.

Activele fondurilor de pensii private sunt investiții pe termen lung, iar perioadele de instabilitate marcate de scăderi pe bursă nu se resimt atât de puternic.

Deși șocul de pe piețele internaționale influențat de tarifele anunțate de Administrația Trump s-a văzut și pe bursa de la noi, scăderile nu au fost atât de mari, spun analiștii.

Ei spun că s-au simțit pierderi în economiile celor 8,3 milioane de români care contribuie la Pilonul 2 de pensii, dar dau asigurări că lucrurile vor reveni la normal.

Atât timp cât nu este nevoie de acces imediat la acele fonduri, este vorba, similar burselor, de o „pierdere nemarcată”, respectiv cotațiile sunt jos dar dacă nu vinzi, nu pierzi bani. Problema este, mai degrabă, blocarea acelor investiții, până când piețele financiare își revin. 

Dacă o acțiune, de exemplu, a fost cumpărată la 10 lei și astăzi e cotată la 8 lei, pierderea de 2 lei este valabilă doar dacă acea acțiune este vândută. 

Radu Crăciun, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România: „Ceea ce am văzut în aceste zile a fost o nevorzitate, o volatilitate foarte mare și a fost oglindită și de evoluția piețelor din lume și inclusiv din România. Au mai fost perioade, pandemia, piețele și-au revenit și creșterea activelor fondurilor de pensii a fost reluată, ceea ce cred că este de așteptat și în momentul de față, ca după o perioadă de volatilitate, să ne întoarcem la recuperarea pierderilor și creșterea valorii activelor în care investim”.

Matti Leppälä, CEO PensionsEurope: „Fondurile de pensii sunt investiții pe termen lung prin natură și sunt capabile să depășească momentul critic, dificil și nu sunt motive de panică”.

La finalul anului trecut în conturile de pensii private obligatorii ale românilor erau peste 156 de miliarde de lei.

Este o creștere cu 19% față de 2023 și cu peste 56% comparativ cu 2022. În creștere sunt și sumele virate celor care ies acum la pensie, iar plățile au depășit pragul de 3 miliarde de lei, potrivit datelor oficiale. Totuși, economiștii vă sfătuiesc să nu folosiți întreaga sumă economisită, mai ales în perioade cu turbulențe economice.

Irina Chițu, vicepreședinte Asociația Analiștilor Financiar-Bancari România: „Sunt variații și pe fondurile de pensii normal - este important pentru cei care ies la pensie și ar trebui să beneficieze de sume - Dar dacă prind o perioadă de scădere să aștepte, nu sunt obligați să scoată banii aceia care s-au acumulat la pensie, poate să aștepte să își revină piața”.

Sumele strânse în fondurile de pensii ar urma să se dubleze în următorii cinci ani și să ajungă la peste 500 miliarde lei, în zece ani, arată estimările oficiale.

Provocarea, spun specialiștii, este să găsească și alte surse de investiții, astfel încât economiile oamenilor care contribuie la Pilonul II și III de pensii să crească și mai mult. Pe viitor, de interes sunt investițiile în companii nelistate la bursă, cele în infrastructură, IT sau apărare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
România are cea mai mare creștere din UE a salariului minim în ultimul deceniu. Ce state am întrecut în acest an

România reușește să se distanțeze de ultimele locuri în Uniunea Europeană în privința salariului minim. Potrivit Eurostat, anul acesta, am depășit trei state membre unde venitul minim brut este sub 800 de euro.

CNAIR a semnat cel mai mare contract din istoria sa pentru un tronson de autostradă. Aproape 7 miliarde de lei pentru 41 km

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat joi cel mai mare contract din istoria sa pentru realizarea unui tronson de autostradă.

Eurostat: România rămâne printre țările cu cel mai scăzut salariu minim din UE. Am depășit însă Ungaria și Letonia

În ianuarie 2025, zece state membre UE aveau salarii minime sub 1.000 de euro pe lună, iar printre acestea se află și România. Nu este însă țara cu cel mai scăzut salariu minim din UE, potrivit datelor Eurostat.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.