Belgia: "Companiile ar gresi grav daca nu s-ar pregati pentru iesirea Greciei din zona euro"

60578439

Companiile si banile centrale ar face o greseala grava daca nu s-ar pregati pentru iesirea Greciei din zona euro, a declarat, vineri, vicepremierul Belgiei, Didier Reynders, citat de Reuters.

 

"Nu exista o discutie organizata la nivel european referitor la ce se va face (daca Grecia iese din zona euro, n.r.). Daca bancile centrale si companiile nu s-ar pregati pentru acest scenariu, ar fi o eroare profesionala majora", a spus Reynders, intr-un discurs la European American Press Club din Paris.

Declinul actiunile europene s-a accentuat dupa declaratia lui Reynders, iar indicele FTSEurofirst 300 se afla in scadere cu 0,4% la 10:55 GMT (13:55 GMT).

Liderii europeni vorbesc tot mai deschis despre o posibila iesire a Greciei din zona euro, dupa ce politicienii eleni nu au putut forma, in urma alegerilor parlamentare, din 6 mai, un guvern. Incertitudinea privind Grecia este accentuata de ascensiunea fortelor politice ce se opun masurilor de austeritate din acordul de ajutor financiar extern. Fara sprijin financiar, Grecia ar intra in incapacitate de plata si ar fi nevoita sa paraseasca uniunea monetara. Noi alegeri anticipate au fost programate la jumatatea lunii iunie.

Surse citate de Reuters au afirmat miercuri ca oficiali din zona euro au transmis statelor membre ale uniunii monetare sa pregateasca planuri de avarie in cazul in care Grecia decide sa renunte la moneda unica.

"Eurogroup Working Group a convenit ca fiecare tara din zona euro trebuie sa pregateasca un plan de avarie, individual, pentru consecintele potentiale ale unei iesiri a Greciei din zona euro", a declarat unul dintre oficialii din zona euro apropiat discutiilor.

Trei oficiali au declarat pentru Reuters ca instructiunile au fost convenite luni, in timpul unei teleconferinte a Eurogroup Working Group, format din experti care lucreaza in numele ministrilor de Finante din zona euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
60578401
Dupa recordul negativ istoric de joi, leul s-a apreciat fata de Euro. Vezi cotatiile BNR
Moneda nationala s-a apreciat foarte usor in prima parte a sesiunii interbancare de vineri.
60578360
Industria care va zdrobi Facebook. Capitolul la care Zuckerberg inca da gres
Facebook va fi zdrobit de o industrie in care pur si simplu nu reuseste sa faca performanta. De fapt, ea reprezinta motivul pentru care actiunile celei mai mari retele de socializare din lume tot scad.
60578325
Cel mai valoros brand din lume are probleme. De ce se plang inginerii de la Apple
Management nou, directii noi. De cand a venit Tim Cook la boardul celei mai valoroase companii din lume, lucrurile s-au schimbat la Apple, noteaza Business Insider.