Arabia Saudită construiește o stațiune de schi, ca în filmele S.F., în mijlocul deșertului

62402667

Stațiunea de schi Trojena din Arabia Saudită va fi disponibilă pentru schiori, în viitorul apropiat, timp de trei luni pe an, în timp ce, în restul timpului, turiștii vor putea practica sporturi nautice și ciclism montan.

Arabia Saudită construiește - în munții din Neom - "orașul viitorului", un proiect ambițios în valoare de 461 de miliarde de euro.

Acest nou proiect urban este dezvoltat în regiunea de nord-vest a țării, în provincia Tabuk, și va găzdui o stațiune de schi ”din altă lume”, numită Trojena, care va cuprinde un amestec de arhitectură reală și virtuală, un lac artificial și priveliști fascinante - notează Euronews.

Ideea de a schia pe pârtiile din Arabia Saudită sună ridicol - și totuși, Clark Williams, care se ocupă de marketing și comunicare pentru Neom, spune pentru Euronews că este mai ușor decât ar putea crede cineva.

"Oamenii se întreabă: "Stai puțin, există zăpadă în Arabia Saudită?"", spune Williams. "Adevărul este că avem nevoie doar de -3 grade Celsius pentru a crea zăpadă în Neom - și putem face asta timp de trei luni pe an".

În munții din apropierea Neomului, temperatura scade în mod natural sub 0 grade iarna.

Având în vedere turismul durabil, constructorii de la Trojena susțin că se concentrează pe reducerea la minimum a utilizării apei și pe maximizarea recuperării apei atunci când se face zăpada.

"În producția de zăpadă, vom utiliza cât mai multe resurse durabile, fie că este vorba de energie solară sau eoliană", explică Williams.

"Vom folosi, de asemenea, apă de la instalația noastră de desalinizare, care este o soluție de ultimă generație, și încercăm să colectăm cât mai multă apă din topirea (zăpezii)."

Această apă ar urma să fie recirculată înapoi în sistemul care creează pulberea pentru pârtiile stațiunii, potrivit lui Williams.

În timp ce iarna oferă șansa de a schia pe cei 36 de kilometri de pârtii de la Trojena, oamenii s-ar putea bucura de lacul artificial și ar putea practica tot felul de sporturi nautice acolo, precum și ciclism montan, în restul anului.

Vara, când în Golf se face foarte cald, localnicii ar putea să se răcorească la Trojena, unde temperatura medie este cu aproximativ 10 grade mai mică decât în alte orașe saudite și nu există umiditate.

Ce vor găsi turiștii în stațiunea de schi din Arabia Saudită

Trojena promite că acolo vor fi ... tot ceea ce turiștii ar putea găsi într-un loc montan obișnuit.

"Conceptul din spatele centrului de schi este de a lua ceea ce ați vedea într-un sat montan clasic și de a pune totul într-o singură clădire", spune Williams.

Proiectul include restaurante și chiar un spa de lux pentru cei care au nevoie de o pauză de la pârtie.

Potrivit lui Williams, stațiunea de schi va include mai multe hoteluri, care vor putea găzdui imediat vizitatorii atunci când centrul se va deschide, la sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027.

"Este destul de aproape, dacă ne gândim că vom crea un peisaj complet nou acolo, cu străzi, baruri, restaurante și hoteluri, toate compactate într-un singur sat."

În prezent, proiectul se află în primele etape de dezvoltare, iar muncitorii locuiesc deja acolo.

Trojena nu va fi doar un loc de joacă pentru turiști. Aproximativ 7.000 de persoane vor fi rezidenți permanenți, conform planurilor actuale, putând locui și munci acolo.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
62402612
Proiect pentru construirea unuia dintre cele mai mari parcuri tehnologice din România. Investiție de peste 70 milioane euro

Universitatea Politehnica din București pregătește dezvoltarea unuia dintre cele mai mari parcuri tehnologice din România.

62277416
Revolut mărește comisioanele pentru cei care transferă bani pe alte carduri. De când intră în vigoare măsura

Revolut, o aplicație de transfer de bani populară în România, a anunțat că face modificări la mai multe comisioane, cea mai importantă vizând introducerea unui comision minim pentru orice transfer către un card non-Revolut.

 

62402463
Avertismentul specialiștilor români în economie: Posibilă recesiune în primăvara anului 2024

Se anunță un sfârșit de an greu din punct de vedere economic, iar specialiștii vorbesc de o posibilă recesiune în primăvara anului viitor.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.