Ministrul finantelor, ingrijorat ca situatia Romaniei s-ar putea inrautati

60425366

Toata lumea se intreaba acum peste cat timp va scapa Romania de criza si cand vor fi scoase masurile de austeritate. Din pacate, nici macar ministrul finantelor nu se poate arata optimist in privinta viitorului.

"In ceea ce priveste contextul macroeconomic, il tot descriem. Este mult mai dificil decat ne inchipuiam acum un an, acum sase luni sau acum trei luni. Si ceea ce ma ingrijoreaza cel mai tare este ca nu exista in acest moment semne ca peste trei luni, sase luni sau un an ar putea fi mai bine. Ar putea fi mai rau, iar aceasta evidenta a evolutiilor la nivel global face parte din ratiunile pentru care am luat decizii extrem de delicate, extrem de dificile si costisitoare din punct de vedere uman si politic", a spus Sebastian Vladescu.

El a afirmat ca ceea ce se intampla la nivel global "scapa intelegerii" tuturor celor care sunt implicati in politica, economie si administratie, dar exista semne de actiune.

"Ma intalnesc cu colegii mei din alte state membre ale Uniunii Europene si aceleasi indoieli, aceleasi incertitudini le avem cu totii. Bineinteles ca fiecare dintre noi avem un limbaj diferit. Unii incearca sa exprime o oarecare speranta, finalmente cifrele statisticii ne arata ca aceasta speranta nu este sustinuta si de ceea ce se intampla in realitate", a mai spus ministrul finantelor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
60425317
Afla ce efect au taierile lui Boc asupra pietei imobiliare
Masurile de austeritate luate de Guvernul Boc vor duce la o inghetare tranzactiilor, la ieftinirea apartamentelor, dar si a chiriilor, cred mai multi specialisti in imobiliare, chestionati de incont.ro.
60415403
Boc: Cereti intotdeauna bonul fiscal atunci cand cumparati ceva!
Premierul Emil Boc a explicat inca o data necesitatea masurilor de austeritate pe care Guvernul isi va asuma raspunderea in zilele urmatoare. Acesta a indemnat romanii sa contribuie la eradicarea evaziunii fiscale prin solicitarea bonului fiscal.
60146355
Ne asteapta vremuri grele: lista cu promisiunile Guvernului catre FMI
De masurile de austeritate anuntate de Guvern nu scapa nimeni. Cei care au mai mult de o proprietate vor achita impozite duble sau chiar triple, cei platiti prin drepturi de autor vor fi impozitati mai mult, la fel si persoanele fizice autorizate.