„Spitalul-fantomă” de la Timișoara a fost demolat. Va fi construit un Institut Oncologic de peste 250 de milioane de euro

×
Publicitate

A început demolarea celebrului „spital-fantomă" de la marginea Timișoarei. Construcția clădirii a demarat acum 30 de ani, dar a fost oprită din lipsă de fonduri.

Autoritățile vor să ridice acolo un Institut Regional Oncologic, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență.

La 28 de ani distanță de la oprirea proiectului, ministerul Sănătății a decis să construiască acolo un Institut Regional Oncologic, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Valoarea totală a lucrărilor depășește 250 de milioane de euro.

Florin Ardelean, director DSP Timiș: „În zona de vest nu avem un institut oncologic. Pacienții se deplasează greu, fiind și bolnavi, la Cluj, la Iași, la București, la Szeged sau la Viena. Ca și comorbiditate, bolile oncologice sunt pe locul doi, după cele cardiovasculare."

Noul institut ar urma să aibă 250 de paturi, șase săli de operație, o secție de terapie intensivă, precum și laboratoare de cercetare.

Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara: „Este un nou mare pas înainte spre acest obiectiv, acest vis al nostru pentru care luptăm de ani buni”.

Pentru că fondurile din PNRR să fie accesate integral, spitalul ar trebui finalizat până în vara anului viitor.
Totuși, autoritățile speră că termenul să fie prelungit cu încă 18 luni.

Echipamentele medicale – care reprezintă 35 la sută din valoarea totală a proiectului – vor fi cumpărate înainte de termenul limită impus de oficialii de la Bruxelles.

Florin Ardelean, director DSP Timiș: „Se vă demara în forță și vrem să tragem tare că, până la finalul termenului, să avem lucrări cât mai ample. Deja se are în vedere continuarea proiectului prin alte surse de finanțare”.

Demolarea actualei construcții va dura aproximativ trei luni, după care vor începe lucrările de ridicare a noului spital.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62560413
România sprijină trimiterea de arme americane către Ucraina. Țoiu: „O investiție indirectă în securitatea țării noastre”

România susține decizia Statelor Unite de a trimite armament Ucrainei pentru a se apăra de bombardamentele rusești.

62560402
Râul Dâmbovița, sufocat de alge. Canicula a transformat apa din Capitală într-un pericol pentru oameni. „E dezastruos”

Râul Dâmbovița din Capitală a prins nuanțe de matcha. Așa spun în glumă bucureștenii, după ce apa s-a umplut de alge.

62560401
Percheziții în Ploiești. Mascații au descins la doi bărbați. Care sunt acuzațiile

Doi bărbați din Ploiești în vârstă de 46 respectiv 21 de ani sunt cercetați pentru cămătărie și fals în înscrisuri oficiale.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.