Zborurile Turkish Airlines către Europa, anulate miercuri seară. Două curse erau așteptate în București și Constanța

×
Publicitate

Toate zborurile Turkish Airlines spre Europa au fost anulate miercuri seară. Imagini surprinse în Istanbul, pe cele două aeroporturi mari, arată mii de oameni blocați.

Două dintre cursele anulate erau așteptate în București și Constanța, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Compania a anunțat, în urmă cu câteva momente că situația s-a remediat, iar oamenii vor putea călători din nou.

Cursele spre București, Constanța, Londra, Zagreb, Milano și alte câteva zeci de destinații au fost anulate. Zeci de mii de oameni s-au trezit în aeroport fără să știe ce se întâmplă.

Corina Martin, manager agenție de turism: „Au fost blocate toate sistemele lor informaționale ceea ce înseamnă că așa cum ne-au anunțat inițial între orele 19 și 22 în cursul serii nu mai urma să zboare, să decoleze niciun avion al acestei companii pe nicio rută în întreaga lume. O situație extrem de serioasă cu care noi nu ne-am mai confruntat până acum. Pentru ca o companie aeriană să aibă sistemele informatice afectate înseamnă practic blocarea a sute de mii de pasageri pe foarte multe dintre aeroporturile lumii”. 

 În aeroportul Kemal Ataturk și Sabia Gokcen s-au format cozi imense. Pasagerii nu au putut primi vouchere de cazare sau pentru transfer pentru că nu puteau fi identificați, deoarece compania nu a avut acces la listele de pasageri.

 Miercuri seară, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța ar fi trebuit să aterizeze un avion în care erau 115 pasageri, iar mai apoi alți 55 să plece spre Istanbul. Pentru că zborurile au fost anulate, oamenii vor ajunge la Constanța abia vineri dimineață.

 Agențiile de turism din țara noastră le-au asigurat cazare și masă turiștilor români. În cursul zilei reprezentanții companiei turcești au anunțat că au fost reluate toate zborurile spre Europa. 

 Pasagerii afectați de această întrerupere pot face modificări fără nicio penalizare sau cost suplimentar.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62399013
Îmbulzeală la deschiderea unui hypermarket din Arad. Ce se vindea la jumătate de preț

Îmbulzeală la deschiderea unui hypermarket din Arad. Sute de oameni s-au îngrămădit să pună mâna pe electrocasnice și alimente la preț redus.

62302732
Un bărbat din Braşov a păcălit zeci de persoane să investească în criptomonede. A câștigat astfel peste 2,3 milioane de lei

Un bărbat din judeţul Braşov a fost trimis în judecată după ce, prezentându-se drept broker, a convins peste 40 de persoane să investească în criptomonede, folosind banii în interes personal.

62387488
Un copil de 2 ani a murit ars de viu într-o casă cuprinsă de flăcări, în Buzău

Trupul unui copil în vârstă de aproximativ doi ani a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea buzoiană Vâlcelele.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.