Vreme frumoasa, cu temperaturi pana la 22 de grade. Regiunile unde incep ploile
Ziua de astazi ne-aduce vreme calda; cateva ploi slabe in nord-vestul, in centrul tarii si la munte si maxime termice cuprinse intre 13 si 22 de grade.
Precipitatiile vor fi prezente pe suprafete extinse in jumatatea nordica a continentului, unde si vantul va sufla cu putere iar cele mai mari viteze se vor inregistra in nord-vest. In nord-est si in regiunile montane, la altitudini mari, precipitatiile vor fi sub forma de lapovita si ninsoare, in rest va ploua. Din nou, cele mai placute valori termice se vor inregistra in zonele sudice iar cel mai frig va fi in nord-est.Dinspre nord-vest vor continua sa patrunda noi formatiuni noroase care se vor deplasa spre est, pe deasupra jumatatii nordice. La finalul intervalului instabilitatea va creste pe suprafete foarte extinse, inclusiv in jumatatea de nord-vest a tarii noastre. Aerul rece se va retrage usor spre nord dar situatia se va schimba rapid. De maine noapte, un val de frig va cobori dinspre Peninsula Scandinava spre sud si va acoperi arii foarte mari iar ulterior, prin nord-vest, va patrunde un val de aer si mai rece.
Vremea in tara
Vedem cum va arata vremea in fiecare regiune si incepem cu Dobrogea si Baraganul. Aici urmeaza o zi foarte frumoasa, cu cer destul de curat si temperaturi in crestere. Vantul se va inteti trecator, iar temperaturile vor urca pana la 17-18 grade.
Si mai sus, in Moldova sudica si in nordul Munteniei gasim conditii meteo excelente: mult soare, cativa nori de vreme buna si temperaturi ridicate pentru acest moment al anului: dupa pranz se vor inregistra 16-17 grade. In jumatatea nordica a Moldovei sunt anuntate ceva innorari si ploi slabe in regiunile montane. Si tot la munte, vantul va sufla mai tare, iar cele mai mari viteze se vor atinge pe creste. La capitolul temperaturi vom sta foarte bine: maximele vor urca pana la 16-17 grade- valori neasteptat de mari pentru data din calendar.
In nordul Transilvaniei si in Maramures norii vor fi mai numerosi si va ploua, dar vorbim despre ploi neinsemnate cantitativ. Temperaturile cresc usor fata de ziua trecuta si vor ajunge la 15-16 grade. In tinuturile vestice e posibil sa cada cativa stropi in zona Crisanei. In rest cerul va fi mai mult senin; vantul nu va exagera, iar temperaturile se vor situa peste mediile perioadei.
In centrul Romaniei norii se aduna din cand in cand si vor lasa ploi slabe, pe suprafete restranse. Vantul va continua sa sufle mai tare in zona de munte, indeosebi la altitudini mari. Temperaturile vor ajunge la 15 grade Celsius. Sud-vestul tarii are parte de o zi foarte frumoasa si nefiresc de calda pentru aceasta perioada. Temperaturile cresc fata de ieri si vor urca pana la 20 de grade.
Se incalzeste si in regiunile sudice. Astazi se vor atinge chiar si 21-22 de grade- valori mai potrivite pentru luna septembrie. Vremea va fi foarte placuta: perioadele cu soare vor domina ziua.
Vremea in Bucuresti si la munte
Si in Bucuresti vom avea o zi insorita si neobisnuit de calda pentru aceasta perioada, cu o maxima in jur de 18 grade Celsius. Vantul va fi un pic mai activ, iar maine dimineata termometrele vor indica 7 grade.
La munte sunt anuntate innorari si ploi slabe, mai ales in Carpatii Orientali si in Muntii Apuseni. Vantul va avea intensificari, indeosebi pe creste, iar temperaturile se vor mentine la valori ridicate in toate masivele.
Vremea in urmatoarele 3 zile
In Bucuresti maine se anunta inca o zi foarte frumoasa si calda: se vor inregistra din nou 18 grade; norii vor fi putini, iar vantul se va opri la moderat. Foarte cald va fi si vineri: dupa pranz se vor inregistra in jur de 17 grade; cerul va fi destul de curat pe timpul zilei; noaptea se va innora, dar nu sunt anuntate ploi. Sambata nu apar schimbari in regimul termic: maxima prognozata este tot de 17 grade; ziua va fi foarte placuta, cu mult soare; dar dupa lasarea noptii vor aparea innorari si conditii de ploaie slaba.
La munte, vremea ramane calda si maine. Pe timpul zilei vantul va avea intensificari sustinute, iar noaptea ar putea sa cada cativa stropi in nordul Carpatilor Orientali. Vineri va ploua pe suprafete restranse in masivele vestice si nordice, si asta se va intampla mai ales spre seara si noaptea. In rest vom avea timp frumos, dar vantul va continua sa sufle cu putere. Sambata ramanem cu vremea calda, dar precipitatiile cuprind toata zona montana: ziua vor fi ploi, iar noaptea vor aparea lapovite si ninsori.
Sursa: Pro TV
Etichete: meteo, temperaturi, munte, mare, ploi, vant, cod galben, prognoza, ceata, burniță,
Dată publicare:
18-11-2015 10:20