Zelenski, despre situația de pe front: Rușii vor să atace din nou Harkovul, abia eliberat

×
Publicitate

Două oraşe-cheie din estul Ucrainei sunt acum „terenul celor mai dificile lupte”, a spus preşedintele Zelenski.

Forţele ruse au intensificat presiunea în zonă și bombardează, totodată, regiunea Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

Soldaţii ucraineni continuă să le ţină piept ruşilor
 

În Severodoneţk soldaţii ucraineni continuă să le ţină piept ruşilor. Luptele se dau acum în zona industrială a oraşului. Sunt două luni de când trupele Kremlinului încearcă să cucerească acest oraș strategic.

În prezent controlează o mare parte din cartierele rezidenţiale, dar mai mult de o treime din oraş e apărată de forţele armate ucrainene, a spus şeful administraţiei locale.

Armata Rusă continuă asaltul şi în Doneţk. În ultimele ore au bombardat o şcoală, a treia distrusă în regiune de la începutul invaziei ruse. Intensitatea bombardamentelor „creşte pe toată linia frontului”, afirmă oficialii de la Kiev.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Acum armata rusă încearcă să adune forțe pentru a ataca din nou Harkovul. Am eliberat această regiune de ocupația rusă dar ei vor să revină, iar acolo sunt peste un milion și jumătate de locuitori. Nikolaiev este bombardat constant iar rușii vor să captureze și să distrugă complet Sloviansk. Erau 100.000 de locuitori acolo înainte de război”.
 

Rușii lovesc Harkovul cu artilerie cu rază lungă de acțiune
 

Ucrainenii de pe frontul din Harkov spun că nu pot trece la contraofensivă fără arme mai grele în condițiile în care rușii lovesc regiunea cu artilerie cu rază lungă de acțiune.

Soldat: „De aici vizibilitatea este foarte bună, se vede totul, putem trage cu ușurință la 500-600 de metri, lovim inamicul cu mijloace de tragere antitanc”.

În regiunea Herson, cucerită de Moscova, invadatorii au anunţat că au conectat întreaga zonă la canalele de televiziune ruseşti, care vor fi de acum accesibile gratuit. Ruşii s-au retras din Irpin, dar încă se văd urmele ororilor. Într-un cimitir, groparii sunt epuizaţi.

Alexander, gropar: „La început săpam câte 5 sau 6 gropi pe zi, dar acum avem 8-9. Ne este foarte greu să facem asta. E aproape imposibil. Săpăm gropi peste tot”.

Rasmus Tantholdt, reporter TV 2 Denmark: „Oficialii nu raportează atât de des numărul victimelor acestui conflict sângeros. Acesta este doar un număr pe o bucată de hârtie, dar când stai să aici între mormintele proaspăt săpate, doliul te marchează cu adevărat”.

Dmytro Stokalo, văduv: „A fost o explozie chiar în fața ochilor mei. Eu nu am păţit nimic, dar când m-am întors, am văzut-o pe soția mea întinsă într-o baltă mare de sânge”.
 

Ben Stiller a mers la Kiev
 

La Irpin a fost, luni, şi actorul Ben Stiller, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaţilor. Ambasador al bunăvoinţei pentru Naţiunile Unite, Ben Stiller a mers şi la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele Zelenski.

Ben Stiller, actor, Ambasador al bunăvoinţei la ONU: „Este o mare onoare pentru mine. Sunteţi eroul meu. Ceea ce aţi făcut, felul în care vă mobilizaţi ţara, lumea, este cu adevărat o sursă de inspiraţie”.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Mă copleşiţi cu aceste cuvinte”. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62267172
Incident șocant în Craiova. Un băiat de 14 ani a fost înjunghiat de un alt adolescent

Incident șocant în Craiova. Un băiat de 14 ani a fost înjunghiat de un alt adolescent de aceeași vârstă.

62267167
Gala de Premiere Effie 2022. Agențiile câștigătoare ale ediției din acest an

18 agenții au fost premiate la ediția a XIX-a a Galei Effie 2022, conform IQads. Evenimentul a avut loc pe 16 iunie, la Palatul Bragadiru.

62267162
Interviu cu Liliana Nechita: Mulți români din diaspora nu recunosc cum au câștigat banii și cât au suferit

Liliana Nechita trăiește de 15 ani în Italia și este un apărător activ al drepturilor românilor care muncesc în această țară.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.