Viceprimarul comunei Ungra, plasat sub control judiciar după ce a exploatat un minor. Părinții lui primeau 1.000 de lei/lună

62438556

O persoană a fost reţinută şi, ulterior, plasată sub control judiciar în dosarul de trafic de minori în care, miercuri, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare în judeţul Braşov, au informat DIICOT şi IGPR.

Bărbatul reţinut este acuzat că, în ultimii doi ani, ar fi exploatat un minor, pe care l-a adăpostit la o stână unde l-a pus la munci grele, după ce le-ar fi oferit bani părinţilor în schimbul copilului.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că persoana cercetată, în diferite perioade din anii 2022 şi 2023, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi primit şi adăpostit o persoană vătămată minoră (de 12 ani), într-o aşezare păstorească (stână) amplasată într-o comună din judeţul Braşov, în scopul exploatării acesteia, prin supunerea la executarea unei munci şi la îndeplinirea de servicii pentru care victima minoră, din cauza vârstei fragede, nu putea exprima un consimţământ liber. Acesta ar fi abuzat de autoritatea conferită de funcţia publică deţinută în cadrul comunităţii rurale şi, totodată, ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate a victimei minore (provenită dintr-o familie cu mai mulţi copii minori, cu o situaţie materială precară, la limita sărăciei şi cu un nivel de instrucţie extrem de scăzut), oferind şi dând bani părinţilor victimei, în schimbul consimţământului acestora ca minorul să fie transferat la respectiva aşezare păstorească”, se arată în comunicate remise, joi, de DIICOT şi IGPR.

Conform anchetatorilor, copilul a mers iniţial la şcoală şi ar fi prestat diverse munci, la grajduri, după orele de curs, 12 ore pe zi, în intervalul orar 12:00 - 23:00 - 00:00, ulterior abandonând şcoala şi rămânând permanent la stână.

Aici era supus la munci grele, neremunerate şi era adăpostit într-un spaţiu impropriu, fără minime condiţii de igienă. În schimbul muncii, copilul de 12 ani primea tutun pentru a-şi confecţiona ţigări şi o masă pe zi, susţin anchetatorii.

Totul s-ar fi întâmplat cu acordul părinților copilului, care încasau între 300 și 1.000 de lei lunar de la așa-zișii stăpâni.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov nu a admis propunerea procurorilor DIICOT privind arestarea bărbatului bănuit de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi a dispus pentru acesta măsura controlului judiciar. Parchetul a contestat această decizie, se arată în comunicatele citate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Băiatul de 15 ani care a înjunghiat un elev din București a fost reținut pentru 30 de zile

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au solicitat, joi, arestarea preventivă a băiatului de 15 ani care a fost reţinut după ce a înjunghiat un elev, în curtea unui colegiu. Tânărul va petrece în arest preventiv 30 de zile. 

O fostă regină a frumuseții a murit subit la doar 35 de ani. „Râsul ei era molipsitor și zâmbetul ei era mare și frumos”

Jade Leigh Hunt, care a fost câștigătoarea concursului de frumusețe Miss West Lothian din Scoția în 2012, a murit subit pe 30 martie, la vârsta de 35 de ani, lăsând în urmă o familie profund îndurerată.

 

A intrat cu forța în casa fostei sale iubite și și-a răpit fiica, de două luni. Infracțiunile de care este acuzat un bărbat

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv, fiind acuzat de comiterea a patru infracţiuni, după ce şi-a răpit fiica, în vârstă de doar două luni, de la domiciliul fostei sale iubite.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.