Un spital din România primește gratuit paturi din Germania. În țară, aprobările pentru achiziții se lasă așteptate

×
Publicitate

În timp ce reprezentanții Spitalului Urgență din Târgu Mureș așteaptă, de luni de zile, aprobările de la minister pentru a cumpăra paturi noi necesare bolnavilor, unitatea medicală a primit donații din Germania.

Un camion încărcat cu paturi moderne a fost descărcat vineri dimineață, cu sprijinul voluntarilor.

Cele câteva zeci de paturi, donate de spitalele din Germania, vor ajunge în mai multe secții din spital. Valoarea unui astfel de pat nou este 2800 de euro. De curând conducerea spitalului din Târgu Mureș a înaintat procedurile de achiziție pentru 700 de paturi de spital însă întreg procesul birocratic este mai anevoios.

Dr. Habor Vasile, director medical spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș: „Într-un spital de urgență, gradul de uzură a paturilor este foarte mare și se instalează foarte precoce. Este un gest foarte bine venit”.

Liviu Ghingeanu, reprezentant organizație: „Împreună cu o echipă de voluntari am decis că trebuie să fim alături de comuninatea din Târgu Mureș, împreună cu asociații din Germania am reușit să găsim un TIR de aproximativ 40 de paturi de spital care vor fi de folos”.

Nu este pentru prima oară când Spitalul Clinic Județean Mureș primește donații din Germania. În urmă cu câteva luni, asociațiile au adunat aparatură medicală, dar și cadre speciale folosite în spitale.

Romi Petrina, reprezentant organizație: „Acest transport este al doilea din anul acesta. Ultima oară tot aici la spital am adus cadre scaune cu rotile, aparatură electrică pentru ridicarea bolnavilor”.

În tot acest timp, conducerera speră să obțină, totuși, de la minister, aprobările pentru a cumpăra paturi noi.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62302479
Cine este profesorul din Zimnicea, fost vicepreședinte al Consiliului Județean, acuzat că a agresat sexual mai multe fete
Bunica uneia dintre fetele agresate sexual de profesorul din Zimnicea, fost vicepreședinte al Consiliului Județean a povestit chinurile prin care a trecut fata.
62302491
Bătrân bătut crunt chiar de fiul său. „S-a repezit în soţie, m-am dus eu şi m-a luat pe mine”
Bătrâneţe amară pentru un pensionar de 83 de ani, din Măgura, judeţul Dâmboviţa. Bietul bătrân a ajuns plin de răni la spital, după ce a fost bătut crunt chiar de fiul său, care locuieşte în aceeaşi gospodărie.
62302481
Comisia Europeană se așteaptă ca economia UE să intre în recesiune tehnică. „Situația s-a deteriorat semnificativ”
Zona euro și majoritatea statelor din Uniunea Europeană se vor îndrepta către o recesiune economică în ultimul trimestru al anului 2022, potrivit previziunilor economice de toamnă ale Comisiei Europene.