Un șofer din Cluj a primit o amendă uriașă pentru că niciun pasager din microbuzul pe care îl conducea nu avea bilet

62261383

Un șofer de microbuz din Cluj a fost sancționat pentru că niciunul dintre călători nu avea bilet sau legitimaţie de călătorie.

 

Amenda primită de șoferul de microbuz este de 9.000 de lei.

„În jurul orei 06.50, poliţiştii Biroului Rutier Cluj au oprit în trafic, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca, un microbuz destinat transportului de persoane, condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani, din acelaşi municipiu. În cadrul verificărilor, poliţiştii au constatat că nicio persoană din microbuz nu deţinea bilet sau legitimaţie de călătorie, întrucât conducătorul auto nu a respectat obligaţia de a elibera aceste documente. Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 9.000 de lei", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de IPJ Cluj.

În dimineaţa zilei de vineri, poliţiştii clujeni au desfăşurat o acţiune pentru verificarea transportului rutier de persoane.

Acţiunea s-a desfăşurat la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„În acest context, la nivelul judeţului Cluj au fost verificate 224 de autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate un număr de 57 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 51 pentru încălcarea normelor prevăzute de OUG 195/2002", se arată în comunicatul poliției citat de Agerpres. 

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62315108
Un vulcan din Ecuador erupe de anul trecut. Cenuşa vulcanică a ajuns în localităție din apropiere
Vulcanul Cotopaxi, situat în Ecuador, a expulzat, vineri, gaze şi cenuşă vulcanică. Un nou proces eruptiv al vulcanului, de intensitate redusă, a început la sfârşitul lunii octombrie.  
62316802
Legile educației se schimbă din nou, după Ligia Deca. Propunere pentru reintroducerea examenelor de admitere în licee
Aşa cum ne-am obişnuit de ani de zile, fiecare ministru al educaţiei vine cu modificări care însă nu rezolvă probleme reale ale şcolii româneşti.
62316798
O parte din mașinile de lux ale fraților Tate au fost ridicate și puse sub sechestru. Vor fi păstrate într-un depozit secret
Primele patru mașini din colecția de milioane de euro a fraților Andrew și Tristan Tate au fost ridicate, vineri, după ce procurorii DIICOT au decis să le pună sub sechestru.