Un minor de 17 ani reținut, după ce i-a furat telefonul unui băiat de 11 ani

62083213
iStock

Un minor în vârstă de 17 ani a fost reţinut de poliţişti fiind principalul suspect al unei tâlhării comise asupra altui minor, în vârstă de 11 ani, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu.

Potrivit sursei citate, victima a fost deposedată, prin violenţă, de un telefon mobil, transmite AGERPRES.

„Din investigaţiile efectuate, poliţiştii au identificat un minor, de 17 de ani, din Ruginoasa, pe care l-au condus la sediul poliţiei, în vederea continuării cercetărilor. Acesta este cercetat pentru faptul că, la data de 6 octombrie, prin exercitarea de acte de violenţă, i-ar fi sustras unui minor în vârstă de 11 ani, din Bîrgăuani, telefonul mobil'', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu.

Suspectul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată şi va fi prezentat, marţi, procurorilor cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62083210
Anchetă la Botoșani, după ce un tânăr de 33 ani a fost găsit mort lângă spital
Poliţiştii din Botoşani investighează moartea unui tânăr de 33 de ani, care a fost găsit, marți dimineaţă, zăcând fără suflare lângă clădirea Spitalului Judeţean.
62083211
O altă femeie păcălită prin metoda „Accidentul”: „Salvează-mă că am paralizat”
Patru tineri, care au înșelat mai multe persoane prin metoda accidentul, au fost condamnați de magistrații Curții de Apel Iași.
62083209
Incendiu violent în Timișoara. O magazie cu lemne și unelte a ars complet
Un incendiu violent a izbucnit miercuri dimineață în Timișoara.