Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit prins într-un canal de colectare a apei

62183069
StirilePROTV

Descoperire șocantă în această după-amiază pe un câmp în apropiere de Constanța. Mai mulți muncitori au observat trupul neînsuflețit al unui bărbat prins într-un canal de colectare a apei.

Nimeni nu știe până în acest moment ce s-a întâmplat cu victima, iar criminaliștii sunt la fața locului.

Felicia Macaleț, corespondent Pro TV: "Mai mulți muncitori ai companiei de apă au ajuns, astăzi, în zona canalului pentru a face verificări la rețeua de distribuție

Căminul de acces spre conducte se află într-o lizieră, ferită de ochii trecătorilor. La un moment dat, muncitorul care a coborât spre conducte a observat o siluetă
Când s-a apropiat, și-a dat seama că este vorba despre un bărbat decedat.

La fața locului au ajuns criminaliștii care au declanșat o anchetă. Primele date strânse de anchetatori arată că victima are 65 de ani și este din Valu lui Traian, o localitate aflată la doar câțiva kilometri depărtare de locul tragediei. Politiștii așteaptă și analizele medicilor legiști pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care și-a pierdut viața bărbatul".

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62183064
Caz revoltător în județul Iași. Un bătrân a fost agresat sexual de fiul vitreg
Poveste cutremurătoare în județul Iași, acolo unde un bătrân de 72 de ani a fost agresat sexual de fiul său vitreg. Bărbatul nu a putut să scape de umilințe pentru că individul l-ar fi încuiat în casă și amenințat cu bătaia.
62183056
Un bistrițean care s-a prezentat să dea examenul de permis nu știa când e născut și unde stă. Cine era de fapt
Un tânăr de 32 de ani din Bistrița a vrut să își ajute unchiul să treacă examenul de sală pentru permis și să păcălească vigilența polițiștilor.
62183052
Fermierului care protestează în Maramureș cu cireada de vaci în stradă i s-a alăturat și un cioban, cu toată turma sa de oi
Fermierul din Maramureș care a ieșit săptămână trecută cu toată cireada de vaci în stradă, supărat că a rămas fără pășune, își continuă protestul. De trei zile, omul doarme afară, sub cerul liber, alături de animale, pe un teren din fața primăriei.