Sute de poșete Prada, furate în Bihor. Cum au reușit hoții să sustragă marfă de 160.000 €

×
Publicitate

Un bărbat de 32 de ani, din municipiul Sibiu și doi bărbați, de 25 și 26 de ani, ambii din localitatea Roșia, au fost reținuți de poliție, fiind bănuiți că făceau parte dintr-un grup infracțional specializat în furt calificat.

Aceștia ar fi sustras poșete Prada, în valoare de peste 160.000 de euro, din remorca unui TIR, din curtea unei firme cu sediul în localitatea Aleșd, județul Bihor. Ulterior, sibienii au încercat să vândă poșetele de lux cunoscuților și pe internet, informează turnulsfatului.ro.

Polițiștii din Bihor, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 16 percheziții domiciliare, la persoane bănuite că ar fi sustras poșete de lux în valoare de peste 160.000 de euro, se arată într-un comunicat al IGPR.

genti furate

Cinci persoane au fost reținute, ulterior patru dintre acestea fiind arestate preventiv, o persoană fiind cercetată sub control judiciar.

Conform unor surse ebihoreanul.ro, capul grupării ar fi un bărbat pe nume Lucian Silaghi, din Sântandrei. El ar fi plănuit acest jaf în detaliu, ştiind că TIR-ul încărcat la Sibiu, unde există o fabrică care produce poşete Prada, va opri, în drumul spre Italia, la Aleşd, pentru o noapte.

Cu o dubiţă, Silaghi şi partenerii săi au urmărit TIR-ul încă din Sibiu. După ce autotrenul a fost parcat în curtea punctului de lucru pe care firma de transport îl are în Aleşd, iar şoferul a plecat să doarmă, au spart poarta de acces în curte, apoi uşile TIR-ului şi au sustras poşetele Prada.

genti furate

De acolo, hoţii au plecat cu marfa direct la Arad, unde au ţinut-o o vreme la un complice, iar apoi au început să vândă genţile pe un site de anunțuri gratuite. Tocmai de aceea, poliţiştii au recuperat acum doar o parte din marfă.

Marţi, Judecătoria Aleşd a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Silaghi, alături de complicii săi Mihai Cosmin Rusu, Ioan Constantin Cârstea şi Ionuţ Nicolae Lascu, toţi trei din judeţul Sibiu.

Cum s-a petrecut jaful

La data de 16 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 16 percheziții domiciliare în județele Bihor, Sibiu, Arad, Brașov și Cluj, la persoane bănuite de furt calificat, respectiv tăinuire.

genti furate

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad, Sibiu, Cluj și Brașov.

În fapt, patru persoane sunt bănuite că, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, ar fi pătruns prin forțarea porții de acces în curtea unei firme cu sediul în localitatea Aleșd, județul Bihor și ar fi sustras din semiremorca unui autotren 376 de poșete, toate aparținând unei mărci consacrate.

De asemenea, alte patru persoane sunt bănuite că ar fi ajutat la valorificarea a o parte dintre poșetele sustrase.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 162.000 de euro.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat o parte dintre poșetele sustrase, aparatură electronică, sute de produse cosmetice ambalate în baxuri și alte bunuri care ar proveni din comiterea unor infracțiuni de furt.

Au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, pentru audieri.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au reținut un bărbat, de 35 de ani, din localitatea Sântandrei, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Sibiu și doi bărbați, de 25 și 26 de ani, ambii din localitatea Roșia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. De asemenea, un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Arad, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Marți, 17 aprilie, cei 5 au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd și ulterior Judecătoriei Aleșd, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor 4 bărbați bănuiți de furt și măsura controlului judiciar, pentru de 60 de zile, față de cel de-al cincilea bărbat.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61954268
Bătrân ucis cu tabla de rummy într-un parc din Reșița. Agresorul este partenerul de joc

Un bătrân a fost ucis într-un parc din Reșița, în timpul unei partide de rummy. Agresorul este un alt vârstnic, partener de joc.

61954261
Grevă de avertisment pe Aeroportul Sibiu. Angajații au cerut mărirea salariilor

Peste 120 de angajaţi ai Aeroportului Internaţional Sibiu au făcut greva de avertisment, timp de două ore, la prânz, pentru a cere salarii mai mari.

61954235
Braconieri de sturioni, prinși cu ajutorul scafandrilor. Cum își ascundeau faptele

Zeci de exemplare vii de sturioni au fost găsite de poliţiştii gărzii de coastă, într-un sac legat de barca unui pescar din zona lacului Razelm.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.