Studiu: 35% dintre romani vor sa se mute definitiv in alta tara. Germania, cea mai dorita destinatie

romani

Peste 35% dintre romanii din mediul urban vor sa se mute definitiv in alta tara, dorinta manifestata in mare masura de barbati, persoane cu nivel de educatie scazut si cu venit mic.

Primele trei optiuni fiind Germania, Marea Britanie si SUA, potrivit unui studiu Daedalus.

Romanii ocupa locul al doilea intr-un clasament alcatuit din 7 tari din regiune, in ceea ce priveste dorinta de a se muta intr-o alta tara in viitorul apropiat, dupa sarbi, la acelasi nivel cu bulgarii, dar inaintea croatilor, turcilor, slovacilor si cehilor. Intentia de emigrare medie in regiune este de 29,9%.

Studiul a identificat inclinatii diferite catre emigrare, in functie de profilul respondentilor. Astfel, dorinta de a se stabili intr-o alta tara este semnificativ mai frecventa in randul barbatiilor (40,9%) decat al femeilor (30,6%), in timp ce persoanele cu varsta intre 25 si 34 de ani manifesta aceasta intentie in cea mai mare masura (47,9% fata de 35,6% cat este media).

De asemenea, in randul persoanelor care locuiesc in zona Moldovei, a celor cu un nivel de educatie scazut (cel mult 10 clase), a celor cu un venit personal mai mic (pana in 1.000 lei) sau a muncitorilor, intentia de emigrare are o pondere mai mare decat media romanilor intervievati.

Citește și
politia masini
Ceas de 175.000 de euro, furat dintr-o locuință din București. Suspecta a fost ridicată de pe stradă

"Saracia este de departe cel mai important factor care genereaza intentia de emigrare. Barbatii sunt mai orientati in mod fiziologic catre risc si aventura, asadar mai calificati sa faca primul pas intr-un astfel de demers. Pe de alta parte, suntem tributari unei societati de tip traditional in care barbatul este cel care trebuie sa aduca painea in casa", a declarat Daniel Enescu, managing partner Daedalus Millward Brown.

Germania este tara in care si-ar dori sa traiasca cei mai multi romani care au intentia sa emigreze (40,4%), urmata de Marea Britanie (37,1%), SUA (28,7%), Italia (19,7%) si Franta (18,5%). Primele trei sunt tarile preferate si de locuitori celorlalte state incluse in studiu. Alte destinatii preferate sunt Elvetia, Australia sau Canada.

"In ultima perioada pragmatismul a depasit afinitatile culturale sau de limba. Pe de o parte, migratia masiva a romanilor in tarile latine a debalansat optiunile pentru cei care au ramas in tara. Astfel spus, cei cu optiuni pentru Spania, Italia sau Franta au emigrat deja in ultimul deceniu. Pe de alta parte, tarile latine nu mai sunt atat de ofertante din punct de vedere economic sau al oportunitatilor de munca. Astfel se explica de ce Germania si Marea Britanie ocupa locuri fruntase in intentia de emigrare, in timp ce o tara precum Spania, in care s-a emigrat masiv in ultima decada, nici macar nu intra intre primele 5 optiuni", a aratat Enescu.

Barbatii romanii care mentioneaza Germania ca loc preferat pentru a locui sunt de doua ori mai numerosi decat romancele, care ar prefera Franta sau Canada.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 2.306 de respondenti din sapte tari: Romania, Bulgaria, Serbia, Croatia, Turcia, Cehia si Slovacia.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
Citește și...
Ceas de 175.000 de euro, furat dintr-o locuință din București. Suspecta a fost ridicată de pe stradă
Ceas de 175.000 de euro, furat dintr-o locuință din București. Suspecta a fost ridicată de pe stradă

Un ceas de aur valorând 175.000 de euro a fost furat dintr-o locuință din București, iar suspecta a fost reținută de polițiști.

Un seif în care se aflau un milion de euro, aur și bijuterii a dispărut dintr-o locuință din Mediaș. Cine l-ar fi furat
Un seif în care se aflau un milion de euro, aur și bijuterii a dispărut dintr-o locuință din Mediaș. Cine l-ar fi furat

Poliţiştii şi procurorii au demarat o amplă anchetă în judeţul Sibiu, după ce au fost sesizaţi că dintr-o locuinţă din municipiul Mediaş a fost sustras un seif în care s-ar afla 700 de grame de aur şi un milion de euro.

Cererea de suspendare a doi judecători CCR se judecă azi la CAB. De ce sunt contestați Mihai Busuioc și Dacian Dragoș
Cererea de suspendare a doi judecători CCR se judecă azi la CAB. De ce sunt contestați Mihai Busuioc și Dacian Dragoș

Curtea de Apel Bucureşti ar trebui să pronunţe o soluţie pe cererile depuse de avocata AUR, Silvia Uscov, prin care se solicită suspendarea numirilor lui Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş la CCR.

Recomandări
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute

Judecătorii Curții Constituționale au amânat pentru a patra oară decizia despre pensiile speciale ale magistraților. Toți cei nouă membrii ai CCR au intrat în ședință, dar au părăsit sala după 30 de minute.

Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua
Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua

Meteorologii au prelungi avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit ANM vom avea ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte, polei și ghețuș, intensificări ale vântului.

Mărturii cutremurătoare din Iran. Familiile protestatarilor uciși plătesc mii de dolari pentru a-i îngropa
Mărturii cutremurătoare din Iran. Familiile protestatarilor uciși plătesc mii de dolari pentru a-i îngropa

Donald Trump a fost convins în ultima clipă să nu atace Iranul, scrie presa occidentală, citând surse din Orientul Mijlociu. Iar cei care au dus munca de convingere au fost oficiali din Arabia Saudită, Qatar și Oman.