Starea copilului născut de femeia aflată în comă de 14 ani, violată. Legătura cu România

61997717
iStock

Poliţia americană a deschis o anchetă pentru viol după ce o femeie aflată de mai bine de zece ani în stare vegetativă a născut într-un centru de îngrijire din Phoenix, relatează AFP citând media din SUA.

Femeia a intrat în comă în urmă cu 14 ani după ce a suferit un accident şi a fost la un pas de a se îneca. La 29 decembrie ea a adus pe lume un băieţel sănătos.

Personalul centrului de îngrijire Hacienda HealthCare unde era internată femeia nu a observat sarcina acesteia, potrivit unei surse citate de postul local din reţeaua CBS. Reprezentanţii unităţii sanitare s-au sesizat abia când au "auzit-o gemând", potrivit aceleiaşi surse.

Poliţia speră să poată preleva mostre ADN de la toţi membrii personalului instituţiei şi să efectueze verificări asupra altor pacienţi, potrivit surselor citate de ABC15.

Centrul Hacienda HealthCare din Arizona, care are în îngrijire aproximativ 2.500 de persoane pe an, a dat asigurări prin intermediul unui comunicat că va coopera cu autorităţile.

"Efectuăm un audit intern al protocoalelor noastre pentru a ne asigura că fiecare rezident este în siguranţă şi este îngrijit cât mai bine", a precizat instituţia.

Furioşi şi îngrijoraţi, părinţii altor pacienţi caută să îi mute pe aceştia la alte unităţi de îngrijire. "Suntem cu toţii în stare de şoc", a mărturisit presei Karina Cesena, care nu a mai plecat de lângă patul fiicei sale în vârstă de 22 de ani, spitalizată de doi ani la acest centru.

Directorul executiv al Hacienda HealthCare, Bill Timmons, şi-a anunţat luni demisia, conform NBC News. Demisia sa a fost acceptată în unanimitate de membrii consiliului de administraţie al centrului, potrivit unui comunicat emis luni de această instituţie.

În filmul "Hable con ella", lansat în 2002, regizorul spaniol Pedro Almodovar spune povestea unei femei violate în timp ce se afla în comă, care se trezeşte la momentul naşterii. Cineastul a primit Oscarul pentru cel mai bun scenariu pentru acest film bazat pe o idee inspirată, potrivit spuselor sale, dintr-o întâmplare de fapt divers petrecută în România, notează AFP.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61989962
Studenții acuză Guvernul că nu și-a respectat angajamentele asumate în campania electorală

Studenții susțin că multe din angajamentele luate de coaliţia de guvernare în campania electorală nu au fost îndeplinite.

62013293
Incendiu violent la un azil de bătrâni, în Suceava. Planul Roșu de Intervenție activat

S-a declanșat Planul Roșu de intervenție, marți, în județul Suceava. Un incendiu a cuprins un centru rezidenţial pentru vârstnici, în localitatea Vamă. Înăuntru erau aproape 70 de oameni, unii cu dizabilități psihice sau fizice.

62013241
Pedeapsa primită de un tânăr care a spart contul de Facebook al iubitei din gelozie

Mare atenție în ce mod folosiți conturile care nu vă aparțin de pe rețelele sociale.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.