"Şezătoare tradiţională" în Bacău, datând tocmai din 2015. "E un lucru de suflet"

×
Publicitate

O șezătoare ca pe vremea bunicilor noastre a fost pusă la cale ieri de gospodinele de pe Valea Asăului, din Bacău.

Cu haine de sărbătoare și mese îmbelșugate, au așteptat oaspeți din tot județul, așa cum fac de patru ani încoace. Pe lângă bucate alese, musafirii au fost întâmpinați și cu obiceiuri păstrate din strămoși. De exemplu, copiii au aflat cum se încondeiază ouăle de Paşte.

Deşi oaspeţii au fost mulţi, gospodinele nu s-au lăsat prinse pe picior greşit. Îmbrăcate în straie populare, au gătit bunătăţi de toate felurile, dar nu au uitat că suntem în Postul Paştelui.

"Am pregătit sărmăluţe de post o ţuică fiartă, un vin fiert, că e cam rece afară şi muzica să dansăm să ne simţim bine”, spune un gospodar. "S-a pregătit fasole în mai multe feluri, prăjituri. Şezătoarea e un lucru de suflet pentru gospodine."

Invitaţii nu au rezistat tentaţiei şi au gustat din fiecare preparat. Ocupaţi au fost şi copiii care au ajuns la şezătoarea de pe Valea Asăului. Iar femeile nu au dat uitării nici obiceiul moştenit de la străbuni -torsul lânii.

Şezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului a ajuns la a patra ediţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62035580
Cum se distrează tinerii care nu merg la mall sau în cluburi. "Tragi după cine vrei"

Odată cu venirea primăverii, parcă înflorește dorința tinerilor de a-și petrece timpul în aer liber, departe de cafenele și mall-uri.

62035574
A aflat că mai are 22 de frați, după ce tatăl ei s-a îmbolnăvit: „Am rămas fără replică”

O femeie din California a avut o surpriză colosală. În urma unui test ADN, a descoperit că are 22 de surori și frați vitregi. Toți sunt copiii aceluiași donator de material seminal. Și, de când au aflat unii de alții, formează o familie mare și veselă.

62031503
Cocaină în Marea Neagră. Cum a ajuns România un punct cheie pentru traficanţii de droguri

Povestea cocainei care a ajuns să plutească pe Marea Neagră indică că ţara noastră a devenit unul dintre cele mai importante puncte de pe harta traficului de droguri spre Europa

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.