Tinerii care stau la țară vor putea să-și monteze panouri fotovoltaice și să-și anvelopeze casa cu bani de la stat

×
Publicitate

Românii care vor să își monteze panouri fotovoltaice ori să își anvelopeze casa, îndeosebi din mediul rural, au la dispoziție bani europeni. Noul program va fi destinat doar celor care vor să își asigure consumul propriu, fără să livreze energie în rețea.

Voucherele vor fi până la 25 de mii de lei pentru panouri și până la 76 de mii de lei pentru anveloparea caselor.

În prezent, în România sunt peste 100 de mii de prosumatori.

O familie din comuna Erbiceni, din judeţul Iași, și-a pus 16 panouri fotovoltaice anul trecut, cu o putere de 6 KW. Oamenii au primit 20 de mii de lei prin programul Casa Verde şi au mai pus şi ei aceeaşi sumă. De atunci, facturile au scăzut și de 4 ori, de la 180 de lei până la 30-40 de lei. De altfel, la sate a crescut numărul celor care și-au montat astfel de sisteme.

Ștefan Ababei: Le avem din aprilie, eu consum acum de la ele, cât e soare. Aveam factura 1100, acum 30 de lei, se simte la factură. Am văzut la televizor și hai să pun și m-a prins, m-a selectat calculatorul. Este un lucru excepţional.

Eugenia Ababei, soție: Simțim la facturi, sunt eficiente, nu ne-am așteptat, pe aici nu avea nimeni și din auzite nu te poți baza, dar acum ne-am convins.

Aproximativ 60 de mii de familii vor putea să-și instaleze fotovoltaice, să își cumpere baterii de stocare ori să îți anvelopeze casa, printr-un nou program anunțat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acesta va fi destinat în principal celor din mediul rural.

Voucherul pentru panourile fotovoltaice nu va depăși 25 de mii de lei, la fel și pentru bateriile de stocare. Pentru anveloparea caselor, în schimb, vor fi acordați până la 76.500 de lei. Programul va merge în paralel cu Casa Verde Fotovoltaice, programul celor de la Mediu. Deși numărul celor care își instalează astfel de sisteme este într-o continuă creștere, investițiile în sistem stau pe loc.

Dan Tudose - Expert în Energie: „Oamenii sunt nemulțumiți și aşteaptă răspunsuri de la autorităţi, când pot începe instalările, când pot să își aleagă noi instalatori sau să primească informații. În același timp estre nevoie de investiții în dezvoltarea rețelelor publice, așa cum vedem în țări din UE, cum este Germania, care a avut instalații record în 2023 de prosumatori, dar cu investiţii în distribuția energiei electrice”.

În octombrie, în România erau peste 100 de mii de prosumatori. Cei mai mulți sunt în județul Ilfov, peste 8 mii.

Topul este continuat de Timiș, cu 5.600 de prosumatori și Arad, cu 4 mii. La polul opus sunt județele Tulcea, Botoșani, Covasna și Caraș Severin, cu aproximativ o mie de prosumatori.

Numărul acestora a crescut de 170 de ori din 2018 până acum. De altfel, în România nu mai există județ fără panouri fotovoltaice. 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Noul an a adus scumpiri pentru amatorii de dulciuri și sucuri. Pe listă intră și anumite tipuri de pâine, lactate și mezeluri

Noul an a adus scumpiri pentru amatorii de dulciuri și sucuri care, consumate în exces, pot crea probleme de sănătate.

O femeie din Vaslui a fost reţinută după ce a condus fără permis. În maşină erau şi doi copii de-ai săi

O femeie în vârstă de 33 de ani, din oraşul Negreşti, a fost reţinută de poliţişti după ce a fost depistată fără permis la volanul unei maşini în care se aflau şi copiii săi, în vârstă de 11 şi 14 ani.

O femeie din Mureș, dusă la spital cu gripă, are acum fracturi la umeri și nu-și poate mișca brațele

O femeie de 77 de ani din Mureș, dusă la spital cu gripă, are acum fracturi la umeri și nu-și poate mișca brațele. 

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.