Românii au ieșit deja să-și ia brazi pentru Crăciun. Cât costă anul acesta un pom de sărbători

×
Publicitate

“Am montat deja bradul, trebuie doar să-l decorăm!”. Sunt clienții entuziaști care au înfruntat duminică vremea rea ca să-și aleagă primii pomul de Crăciun.  

Deși mai sunt totuși 29 de zile, depozitele au început să trimită în târguri zeci de mii de brazi tăiați din pepinierele țărilor nordice. Iar în magazine îi găsiți pe cei artificiali, cu tot cu accesorii.

Miroase plăcut, a cetină proaspătă, de la câteva zeci de paleți cu viitori pomi de Crăciun. Peste o mie de brazi, de la cei pitici de un metru înălțime, care vor costa 80 de lei, la cei falnici, de 6-8 metri, care ajung la câteva mii de lei, așteaptă într-un depozit din cartierul bucureștean Sebastian să îi ia o familie sau o instituție. Întâmplător, prima zăpadă dă startul vânzărilor.

Ionuț Bageac, importator-vânzător: ”Deschiderea fizică o s-o facem începând de mâine. Brazii provin din pepiniere din Danemarca, au sosit acum câteva zile. Prețurile sunt aproximativ ca anul trecut”.

E valabil și pentru brazii în ciubăr, care rezistă lejer în ninsoare, în fața magazinelor de bricolaj. Costă 170 de lei. Tot brad cu viață lungă a ales și o doamnă, de dragul micului ren.

”În ghiveci, că dorim să-l plantăm, să crească odată cu el”.

Un brad de plastic costă de la 18 lei la 1.200 lei 

La fel de prevăzător e un administrator de bloc, care repetă o tradiție de douăzeci de ani, în blocul pe care-l conduce. Un brăduț modest, dar natural.

”Oprim încălzirea în bloc, ca să nu se strice, și le facem o surpriză copiilor și în general oamenilor, care să simtă că vin într-adevăr sărbătorile”.

Totuși, se găsesc cumpărători și pentru brazii din plastic.

”Deja l-am instalat, doar trebuie să-l mai împodobesc. O să vină în vizită familia, prieteni...”.

Cel mai ieftin pom de plastic, un pic mai înalt de o palmă, costă 18 lei. Peste 500 de lei e unul straniu, care adună trei modele de crengi, pe aceeași tulpină. Cele mai scumpe, cu instalații incluse, zăpadă falsă gata lipită și multe culori trec de 1.200 de lei.

Pentru cei cărora nu le place zăpada în casă, fie ea și artificială, designerii propun brazi sub formă de spirale cu leduri și mănunchiuri de ramuri luminoase. Și aceștia costă cam 250 de lei, iar din ianuarie pot rămâne în cameră pe post de veioză.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62405626
Trei persoane au fost transportate la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un lac, în Vâlcea

Un accident rutier a avut loc, suminică după-amiază, pe DN 7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea. Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în balta Proieni.

62405606
Viscolul face ravagii în Ialomiţa. Mașini blocate pe drumuri și zeci de mii de oameni fără energie electrică

Opt autoturisme sunt blocate, duminică după-amiază, pe drumuri din judeţul Ialomiţa, autorităţile intervenind pentru deblocarea drumurilor înzăpezite.

62325346
Situația traficului la ora 14:00. Aproape de 50 de drumuri naționale sunt închise, zeci de trenuri suspendate

Aproape 50 de drumuri naționale sunt închise, iar circulația a 29 de trenuri este suspendată, potrivit informațiilor transmise de Centrul Introtrafic din IGPR, valabile la ora 14:00.

Recomandări
Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Drona braila
Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din Buzău. „Noi auzim mereu bubuituri şi zgomote de avioane”

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din județul Buzău. Ministerul Apărării Naționale a trimis un punct de vedere în acest caz.

Csat iunie 2026 presidency
Nicușor Dan a convocat ședința CSAT, din cauza „incidentelor de la Marea Neagră”. România evaluează „capacitatea de reacție”

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSA), care va avea loc joi, 22 octombrie 2026, ora 18:00, la Palatul Cotroceni.