Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar. Cum poate fi adus în țară

×
Publicitate

La un an şi jumătate de când a fugit din ţară, Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar. Anunţul a fost făcut de Poliţia Română, care a început împreună cu Ministerul Justiţiei demersurile pentru extrădare.

Pe fostul primar al Constanței îl aşteaptă în ţara o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanța.

Poliţia Română a anunţat oficial că Radu Mazăre a fost arestat astăzi în Madagascar. Va sta în spatele gratiilor cel puţin şase zile, atât cât este vabil mandatul de arestare.

Se întâmplă la aproape un an şi jumătate de când fostul primar al Constanței a fugit din ţară, înainte ca pe numele lui să fie emis un mandat de arestare preventivă într-un dosar de corupţie.

De ce a durat atât, nu ştim. Poliţia de la noi susţine că a ţinut legătura cu autorităţile din Madagascar în permanenţă. Poliţia a anunţat acum Ministerul Justiţiei, care va redacta şi va trimite cererea de extrădare în Madagascar.

Dacă Radu Mazăre va fi adus în ţară, vor decide magistraţii din Madagascar. Este aşadar un proces complex, care poate să dureze şi câteva luni. Dacă totuşi se va întâmpla asta, Mazăre va fi adus în ţară de o echipă de poliţişti români.

Pe fostul primar al Constanței îl aşteaptă o pedeapsă definitivă de nouă ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanța.

Între timp, chiar zilele trecute, pe 3 mai, Mazăre a mai fost condamnat la 9 ani și 10 luni într-un alt dosar de corupție, sentință care nu este definitivă.

Ministrul interimar al Justiţiei, despre extrădare
 

Ministrul interimar al Justiţiei Ana Birchall a declarat miercuri că Interpol a informat Ministerul Justiţiei în legătură cu arestarea lui Radu Mazăre în Madagascar, iar procedura de extrădare va fi declanşată după ce instanţa confirmă că sunt îndeplinite condiţiile legale, relatează news.ro.

Birchall a precizat la Antena 3 că Interpol a informat Ministerul Justiţiei în jurul orei 17:30 în legătură cu arestarea provizorie a lui Radu Mazăre în Madagascar.

Ea a subliniat însă că procedurile legale în vederea extrădării acestuia demarează numai după primirea de la instanţa competentă a confirmării că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru extrădare.

Ministrul Justiţiiei a refuzat să facă estimări cu privire la durata procedurii de extrădare şi la data la care Radu Mazăre ar putea fi adus în ţară.

Curtea de Apel Bucureşti analizează dacă sunt întrunite condiţiile extrădării lui Radu Mazăre 


Curtea de Apel Bucureşti analizează, la solicitarea Poliţiei Române, dacă sunt întrunite condiţiile extrădării din Madagascar a fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit sursei menţionate, după verificare, instanţa va informa Ministerul Justiţiei, care ar urma să trimită către Madagascar cererea de extrădare, urmând ca, ulterior, autorităţile din acest stat să se pronunţe cu privire la solicitare.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi este ţinut în custodie, această măsură fiind luată ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62043789
O fetiţă a murit înecată într-o groapă, iar fratele care a sărit să o salveze a pierit şi el

Dublă tragedie la Bălteni, în judetul Dâmbovița! O fetiţă, de 7 ani şi fratele ei, de 9 ani, au murit înecaţi într-o groapă unde se construieşte o staţie de epurare.

62043776
Cum a fost copilul din Bistriţa-Năsăud găsit de părinţi. Familia, în stare de şoc

Copilul de patru ani din Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud,

62043783
Avion prabușit la Ploiești. Pilotul ar fi ieșit singur din epavă și a fost dus la spital

Un avion s-a prăbușit pe aerodromul Srejnicu, din Ploiești, iar pilotul ar fi ieșit singur din epavă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.