PSD vrea să ofere Bisericii Ortodoxe 10% din pădurile României. "Un gest de recunoaştere"

×
Publicitate

Un proiect de lege ar putea scoate 650.000 de hectare de pădure din proprietatea statului pentru a o trece în cea a bisericilor, mănăstirilor şi a asociaţiilor comunităţilor grănicereşti.

Modificarea este contestată de silvicultori, care spun că acest transfer încalcă legile în vigoare şi ar duce la disponibilizări.

Iniţiatorii legii spun însă că vor să repare o nedreptate făcută Bisericii Ortodoxe din Bucovina şi că, prin amendamente aduse în Parlament, s-a ajuns că actul normativ să vizeze şi alte păduri, mai extinse.

Centrele eparhiale, mănăstirile şi bisericile ar putea primi în proprietate suprafeţe de pădure de până la 30 de hectare, dacă le-au avut în administrare, prevede proiectul de lege contestat în stradă de silvicultori. Trei sferturi dintre suprafeţe de pădure vizate sunt cele aşa-zis grănicerești, adică ale unor asociaţii din perioada interbelică, desfiinţate de comunişti, şi care revendică acum, în tribunal, fostele proprietăţi

Silviu Geană, Feder. SILVA: "Se încearcă împroprietărirea unităţilor de cult şi a formelor continuatoare ale unităţilor grănicereşti cu o suprafaţă, din fondul forestier al statului, de peste 650.000 de hectare de pădure, practic peste 10% din pădurile României vor fi făcute cadou acestor entități''.

Cea mai mare suprafaţă - 486.000 de hectare - ar fi păduri grănicerești, estimează pădurarii. Iar dintre unităţile de cult, mănăstiri ca Voroneţ, Putna, Moldoviţa sau Suceviţa ar beneficia de pe urma acestor modificări.

Iniţiatorii proiectului de lege, printre care şi şeful PSD Liviu Dragnea, spun că este nevoie de o nouă reglementare în domeniu pentru că cele de până acum au omis situaţia Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. În plus actul normativ ar restabili adevărul istoric şi juridic, spun susţinătorii.

Unul dintre deputaţii PSD şi UDMR care au scris legea spune că nici vorbă că 650 de mii de hectare să fie retrocedate. Problema a apărut însă în Senat. Textul iniţial viza doar zona Bucovinei, dar prin amendamente au fost incluse şi alte păduri - cele grănicerești - şi astfel s-a ajuns la terenuri mult mai vaste.

Emanuel Havrici, deputat PSD: "Am vizat doar pădurile pe care la ora actuală le au în proprietate unităţile de cult din Bucovina şi este vorba despre o suprafaţă de 16 mii de hectare. Noi am făcut doar un gest de recunoaştere a ceea ce au deja în posesie''.

Într-un comunicat, oficialii Arhiepiscopiei Sucevei spun că ''proiectul de lege face parte din procesul de retrocedare a proprietăţilor confiscate de regimul comunist'' şi menţionează că în ''înscrisuri interbelice statul roman a avut în Bucovina păduri de 13 mii de hectare, iar Fondul Bisericesc Ortodox - de 240 de mii de hectare.''

Dacă actul normativ nu va fi modificat, silvicultorii spun că se vor adresa parlamentarilor din Opoziţie, care să conteste mai departe legea la Curtea Constituţională.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62032547
Liderii UE ar putea răbda de foame la summit-ul de la Sibiu. "Va încerca Merkel slăninuţa"

Mai sunt doar 6 săptămâni până când Sibiul va găzdui Summitul Uniunii Europene, unde 27 de şefi de stat şi de guvern vor avea ocazia să testeze ospitalitatea şi implicit gastronomia românească.

61853921
Un funcționar ANAF a fost prins când lua mită 1000 de euro de la un om de afaceri

Procurorii DNA Târgu Mureș au dispus sesizarea instanței de judecată, după ce un funcționar ANAF a fost prins când lua mită.

62032545
Planul Roșu activat la Iași, după ce un microbuz cu 21 de persoane s-a răsturnat

21 de oameni au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat într-o curbă periculoasă pe o şosea din Iaşi.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.