Marocanul care i-ar fi ucis pe cei doi studenți din Iași a fost adus în România. Ce a făcut după ce a ajuns în Italia

×
Publicitate

Studentul marocan considerat principalul suspect în dublul asasinat comis la Iași a ajuns miercuri seara în România.

Până acum, studentul a susținut că este nevinovat și a contestat măsura arestului preventiv. Este cercetată și iubita lui, o tânără tot din Maroc, pe care anchetatorii o consideră complice pentru că ar fi știut de omor.

Marocanul El Bourkadi, suspectul principal în cazul dublei crime de la Iași, a fost adus în țară de polițiștii români. El a fost extradat din Italia, unde a plecat imediat după ce un alt marocan și prietenă lui româncă au fost asasinați. Deși s-a declarat nevinovat tot timpul, italienii au pus în practică mandatul de arestare european emis de justiția română pe numele studentului de 20 de ani.

Astăzi, o escortă a Poliției Române a preluat din Italia și a adus în țară, un bărbat, de 20 de ani, care se sustrăgea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis împotriva sa, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat”, este comunicatul transmis de Poliția Română.

În această noapte, marocanul va ajunge în arestul Poliției.

Joi, la ora 13, Ahmed Sami El Bourkadi va fi dus în față instanței de judecată, pentru că a contestat decizia de arest preventiv. Magistrații Curții de Apel vor decide dacă individul va rămâne în arest sau va fi eliberat.

Prin intermediul avocatului din România, băiatul de 20 de ani susține că este nevinovat.

Cât a fost în Italia și-a contactat rudele, o mătușă din Canada, familia lui din Maroc, le-a spus că îi roagă să aibă încredere în el, că își cere scuze că au trecut prin așa ceva. Părinții speră că lucrurile stau, într-adevăr, așa cum le susține el. El a fost un copil cu un comportament exemplar, dintr-o familie bună de medici și farmaciști, nu a creat probleme, a avut note bune la școală, niciodată nu a creat absolut nicio problemă și din cauza asta nu s-a gândit nimeni că ar fi putut fi implicat în așa ceva”, a transmis avocata suspectului.

Iubita sa, tot din Maroc, este cercetată de anchetatori pentru favorizarea făptuitorului. Anchetatorii spun că ea ar fi știut de crimă, dar nu a anunțat poliția și a mers împreună cu suspectul în Italia. De acolo, s-ar fi întors singură în România, pentru că atunci nu era în cercul de suspecți.

Tânărul de 20 de ani este student în anul II la Facultatea de Medicină din Iași. Avea note mari la examene și era prieten bun și coleg de an cu băiatul ucis.

Iar Vanessa, iubita tânărului asasinat, omorâtă și ea, își dorea să devină asistentă medicală. Acasă, în comuna Miroslava, părinții sunt devastați și își plâng fata îngropată în cimitirul aflat la câțiva metri de casă.

Aștept să văd ce se va întâmplă. Și sper să se găsească criminalul sau criminalii și după aia sentința și ce va urma. Aștept noutăți, nu m-a sunat nimeni, nu mi-a spus nimeni nimic, doar atât mi-a spus că va ajunge în România săptămâna asta. La ceea ce s-a întâmplat acolo și cât de hăcuiți au fost copiii ăștia, eu nu cred că a fost doar unul singur. Dar se va afla! Sper că se va afla!”, a mărturisit tatăl fetei ucise.

Din apartamentul suspectului, procurorii au ridicat zilele trecute patru saci cu probe, de la haine și încălțăminte, până la acte medicale care ar putea ajuta în anchetă penală. Pe unele dintre ele, polițiștii ar fi găsit și urme de sânge.

Probabil că l-am întâlnit prin curte, dar nu i-am reținut figura. Sunt foarte muți chiriași în bloc, suntem foarte nemulțumiți de felul în care se poartă, dar asta e”, spune o vecină.

În cazul celor doi tineri uciși, medicii legiști nu au găsit urme de substanțe interzise. Fata nu consumase nici alcool, iar iubitul ei avea o alcoolemie de 0.24 mg alcool în sânge. Dacă va fi găsit vinovat pentru crimă, studentul marocan riscă ani grei de pușcărie în România, dacă familia lui nu va cere extradarea în Maroc sau Canada, tânărul având dublă cetățenie.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Ce este certificatul provizoriu de vaccinare. Rafila explică cât este valabil acesta

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat, miercuri, cum putem să obținem un certificat verde provizoriu și cât timp este valabil acesta.

MApN a primit aprobarea Parlamentului pentru achiziționarea celor 32 de avioane F-16 din Norvegia. Vor costa 454 de mil. euro

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că a primit aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru pachetul de 32 de avioane F-16 în configuraţie M6.5.2 şi suport logistic de la Guvernul Norvegiei.

Comisia Europeană propune introducerea a trei noi taxe. Câți bani vor aduce bugetului UE

Comisia Europeană a propus miercuri trei noi taxe în blocul comunitar, care pe parcursul următoarelor decenii ar urma să permită rambursarea fondurilor colectate de UE pentru a finanţa componenta de granturi a NextGenerationEU.

Recomandări
Banca NATO, la care România este stat fondator, a strâns doar o mică sumă din cât și-a propus. De ce ezită marile puteri

Proiectul unei noi bănci globale pentru finanţarea apărării, susţinut de Canada şi alte opt state, inclusiv România, încearcă să atragă marile economii înaintea semnării acordului de constituire din această toamnă. 

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.