Președintele Klaus Iohannis i-a transmis condoleanțe lui Vladimir Putin

61904515
Inquam

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, în urma incendiului care a avut în centrul comercial „Zimniaia Vișnia”, din localitatea Kemerovo.

”Președintele Klaus Iohannis a exprimat condoleanțe Președintelui Vladimir Putin, familiilor îndoliate și poporului rus, ca urmare a tragicului incendiu, în urma căruia și-au pierdut viața numeroase persoane, printre care și copii.

De asemenea, Președintele României a transmis urări de însănătoșire grabnică victimelor incendiului care au fost evacuate și salvate.” - se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Ambasada Rusiei la Bucureşti va deschide o carte de condoleanţe, joi şi vineri, în memoria victimelor incendiului din Kemerovo (Siberia).

Potrivit anunţului postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei, citat de Agerpres, cartea de condoleanţe va fi deschisă joi şi vineri, între orele 10,00 şi 13,00, la sediul misiunii diplomatice, din bd. Kiseleff nr. 6.

''În legătură cu moartea a 64 de persoane, inclusiv 41 minori, ca urmare a incendiului în oraşul Kemerovo, ziua de 28 martie 2018 a fost declarată zi de doliu în Federaţia Rusă. În această zi, pe întreg teritoriul Rusiei şi misiunilor sale diplomatice, inclusiv la Bucureşti, steagurile naţionale vor fi coborâte în bernă. Investigarea a fost luată sub controlul personal de către preşedintele Vladimir Putin, care a vizitat locul tragediei şi s-a întâlnit cu un grup de rude ale victimelor. De asemenea, şeful statului a cerut guvernului rus şi autorităţilor regionale să ia măsuri pentru a ajuta familiile celor decedaţi şi răniţi în urma incendiului din complexul comercial din Kemerovo'', se precizează în anunţul misiunii diplomatice.

Asociaţia "Colectiv GTG 3010" va aduce un omagiu victimelor incendiului din Siberia, miercuri seara, la Ambasada Rusiei din Bucureşti.

"Focul nu ţine cont de loc, de naţie, de limbă. Loveşte nemilos şi lasă în urmă scrum. Devorează vieţi şi maltratează suflete. Suntem alături de victimele incendiului din Rusia. Mâine la ora 18,30 vom fi la ambasadă pentru a aprinde o lumânare", precizează un mesaj publicat marţi pe pagina de Facebook a asociaţiei.

Asociaţia "Colectiv GTG 3010" a fost înfiinţată după incendiul din clubul bucureştean Colectiv, din noaptea de 30 octombrie 2015, şi reuneşte apropiaţi ai victimelor şi supravieţuitori ai dezastrului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat ziua de miercuri, 28 martie, zi de doliu naţional după incendiul devastator de la centrul comercial din Kemerovo (Siberia), soldat, potrivit celui mai recent bilanţ, cu 64 de morţi, între care 41 de copii, transmit Reuters şi EFE.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61949789
Detalii tulburătoare în cazul bărbatului care și-a ucis familia. Soția și copiii săi s-au luptat cu el

Amănunte tulburătoare ies la iveală în cazul triplei crime din la Braşov. Cu gândul că le va elibera sufletele, Florin Mircea Buliga şi-a înjunghiat pe rând, soţia, fiica de 18 ani şi fiul de 13.

61949921
Polițiști din Satu Mare bătuți și amenințați cu sabia. Agresorii le-au rupt uniformele

Doi polițiști din Satu Mare au fost atacați, în noaptea de marți spre miercuri, în timpul unei intervenții la o adresă unde fusese solicitat echipajul pentru aplanarea unui scandal în familie.

61949770
Un bărbat înarmat cu un cuțit a protestat în fața Primăriei: ”Stat nazist”

Protest în fața Primăriei Capitalei, miercuri la prânz.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.