Preocupările a doi tineri din Caraș-Severin i-au dus direct în arestul poliției. Unul dintre ei este minor

62439812
Shutterstock

Doi tineri din comuna Mehadica au fost reţinuţi fiind bănuiţi că ar fi distrus mai multe obiecte aflate într-o şcoală, după care au furat un tractor dintr-o gospodărie şi l-au avariat, lovindu-se cu utilajul de un pom din grădină.

Suspecţii au fost prinşi de poliţiştii din Băile Herculane, cei doi fiind acuzaţi că în noaptea de 12 spre 13 mai ar fi pătruns în incinta unei unităţi de învăţământ, ce nu este dată în folosinţă, unde ar fi distrus mai multe geamuri termopan, obiecte de uz sanitar şi uşi interioare.

"Ulterior, cei doi bănuiţi, o persoană majoră şi una minoră, ar fi pătruns în grădina unui imobil din comuna Mehadica, de unde ar fi sustras un tractor agricol pe care l-ar fi condus aproximativ 10 metri, utilajul oprindu-se într-un pom din grădină, distrugându-i astfel roata stânga spate. Ulterior, tinerii ar fi abandonat tractorul plecând într-o direcţie necunoscută", precizează sursa citată.

Din verificările efectuate, poliţiştii i-au identificat pe cei doi la scurt timp de la comiterea faptelor, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Caraş-Severin.

În cursul zilei de miercuri suspecţii vor fi prezentaţi procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, pentru dispunerea de măsuri legale.

În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi furt în scop de folosinţă, mai adaugă informarea transmisă de IPJ Caraş-Severin.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62309756
Maşină de Poliţie, implicată într-un accident rutier pe o stradă din Constanța. O agentă a fost rănită. VIDEO

O maşină de Poliţie a fost implicată, miercuri, într-un accident rutier produs în municipiul Constanţa, după ce a fost lovită de un autoturism. În urma evenimentului, o agentă aflată pe locul din dreapta a fost rănită uşor.

62395654
Un medic de la Institutul Oncologic ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente care a făcut septicemie şi a murit

Un cunoscut medic chirurg din București este cercetat pentru ucidere din culpă, acuzat că ar fi uitat în abdomenul unei paciente o compresă.

62422756
Brașovean reținut după ce a intrat intenționat cu mașina în autoturismul fiului său. Ce s-a întâmplat

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, petrecut pe un drum judeţean din Braşov, a dus la reţinerea unuia dintre şoferi, suspectat că a provocat evenimentul în mod intenţionat.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.