Polițistul din Brașov care vindea droguri în uniformă era un dealer cunoscut. Cât cerea pe un gram de cocaină

×
Publicitate

Polițistul din Brașov arestat acum două zile pentru trafic și consum de droguri ar fi fost dealer de stupefiante renumit în zonă.  

Ar fi livrat droguri chiar și în timpul servicului, spun anchetatorii. Cei mai buni prieteni ai agentului ar fi fost la rândul lor traficanți.

Se afișau împreună în public sau în filmări postate pe rețelele sociale. În vârstă de 25 de ani, fostul agent riscă acum 15 ani de închisoare.

Remus Bertea nu s-a împotrivit nicio clipă încătușării și nu a negat niciuna dintre acuzațile extrem de grave pe care procurorii DIICOT i le aduc.

Atât la audierile de la Parchet, cât și în fața judecătorului, a povestit cu lux de amănunte cum distribuia droguri chiar în timpul serviciului.

Daniel Diaconu, avocatul polițistului: „Au fost situații în care s-a dus la vânzare în uniformă pentru că era în timpul serviciului când i se solicitau aceste vânzări. Nu era tot timpul disponibil când i se solicitau de către șefii ierarhici anumite lucruri".

Remus Bertea ar fi livrat droguri de mare risc și ar fi fost cunoscut drept un dealer important de cocaină în Brașov. Acum anchetatorii încearcă să meargă pe urmele rețelei cu care lucra polițistul. O parte dintre suspecți au ajuns și ei în arest.

Cosmin Andreica, sindicatul EUROPOL: „Aici cred că vorbim de un cerc destul de select de clienți care aveau foarte mare încredere în polițist, știind că este polițist și știind că nu va da mai departe informația cu privire la persoana căreia i-a vândut cocaina. Vorbim de un drog al oamenilor bogați, un gram e 100 de euro".

Cercul de apropiați ai lui Remus Bertea ar fi fost format tot din traficanți de droguri, iar omul în uniformă nu se ferea să apară alături de ei în public, dar și în video-uri - chipurile amuzante - postate pe rețelele sociale. Una dintre filmări a fost făcută în timp ce polițistul era de serviciu și patrula prin oraș.

„Agentul principal de poliție Bertea Remus, aflat în timpul liber, și fiind însoțit de numitul C.S.L, persoană cu antecedente penale, s-a prezentat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov unde l-a vizitat pe numitul F.I, arestat preventiv și cunoscut cu preocupări infracționale, inclusiv pe linia consumului și traficului de droguri" - Dispoziția de destituire din Poliție.

Când unul dintre amicii certați cu legea a ajuns în arest, polițistul nu a avut nicio reținere să îl viziteze, împreună cu un alt prieten, tot din lumea interlopă.

Absențele nejustificate de la lucru, dar și postările de pe rețelele sociale au atras atenția celor de la Crimă Organizată. Procurorii DIICOT au decis să-l monitorizeze și au strâns la dosar imagini din casa polițistului. Se vede cum fostul om al legii cântărește, porționează și ambalează dozele de substanțe interzise, în principal cocaină.

Daniel Diaconu, avocatul polițistului: „Timp de șase luni a fost monitorizat inclusiv video, nu numai audio, telefonic. Și așa a fost probată activitatea și cercul de traficanți, reținuți și ei".

Remus Bertea a absolvit Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina în 2018. Un an a lucrat la Poliția Capitalei, iar în 2019 a cerut transfer la Brașov, unde domiciliază. După arestarea lui a fost demis din poliție, decizie pe care a anunțat că nu o va contesta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62385196
Militarii români au încheiat cercetările pe teren. MApN, anunț despre existenţa unor noi bucăți de dronă

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat că militari au cercetat, în ultimele 48 de ore, o suprafaţă de peste 80 de kilometri pătraţi, aflată în apropierea porturilor ucrainene.

62385181
O femeie a fost salvată de la moarte de câinele ei. „Un asasin plătit voia să-mi injecteze o doză fatală de heroină”

O femeie a fost salvată de animalul ei de companie, Princess, o cățelușă Staffordshire Bull Terrier extrem de vigilentă.  

62385177
Un tânăr de 22 ani a murit înecat în Vama Veche. Alte patru persoane, în pericol de înec | FOTO

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit înecat în Vama Veche. A fost scos inconștient din apă, însă nu a putut fi salvat.  

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).