Poliţist trimis 3 ani la închisoare pentru că a bătut un tânăr şi l-a băgat în portbagaj

61933338
Pro TV

Un agent de poliţie din oraşul Însurăţei a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru lipsire de libertate și influențarea declarațiilor

Potrivit Obiectiv Vocea Brăilei, poliţistul, îmsoţit de cumnatul său și de alte 2 persoane, a bătut pe un tânăr, Costică Coteţ cu bâta de baseball, l-a băgat în portbagajul mașinii și l-a abandonat într-un șanț, la marginea orașului. Incidentul a avut loc în mai 2015, iar motivul ar fi fost acela că victima făcuse scandal în barul deţinut de soţia agentului.

Eugen Ardeleanu, 42 de ani, agent de poliție judiciară la Poliția Orașului Însurăței, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executare în penitenciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și influențarea declarațiilor. Cumnatul polițistului a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru lipsire de libertate, fiind obligat, totodată, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Orașului Însurăței.

Cei doi au scăpat de acuzația de lovire sau alte violențe pentru că victima și-a retras plângerea penală în timpul procesului. Sentința nu este definitivă, pentru că atât el cât și celălalt inculpat au declarat apel.

Potrivit procurorilor citaţi de Obiectiv Vocea Brăilei, după ce Coteţ şi prietenii săi au fost daţi afară din local fiindcă au avut o altercaţie cu un client, poliţistul i-a urmărit cu maşina. „Dându-și seama că urmează să fie agresat, Coteț Costică s-a decis să fugă către locuința sa, ca să-și asigure scăparea, însă în urmărirea sa a pornit Ardeleanu Eugen. În timp ce era urmărit, Coteț a auzit o voce în urma sa, care însă nu era a polițistului, și care s-a exprimat: «Prinde-l, că-l omor!», dându-și astfel seama că era urmărit de mai multe persoane”.

Tânărul a fost trântit la pământ și lovit în zona capului și toracelui. Cumnatul poliţistului le-ar fi spus complicilor: “Dati-i la mușchii picioarelor!”, iar la scurt timp victima și-a pierdut cunoștiința din pricina loviturilor. „La un moment dat a simțit că este ridicat de la pământ și băgat în portbagajul autoturismului inculpatului Ardeleanu Eugen. În timp ce se afla în portbagaj iar autoturismul rula într-o direcție necunoscută, Coteț, de teamă să nu fie omorât, a început să ceară clemență agresorilor, spunându-le să-l lase în pace”.

La un moment dat, autoturismul s-a oprit iar cei patru bătăuși au scos victima din portbagaj și au mai lovit-o de câteva ori. Speriat de moarte, Coteț l-a rugat pe polițist să nu-l mai lovească, recunoscând, totodată, că s-a purtat nepotrivit la club, din pricina alcoolului. Ardeleanu nu i-a răspuns. L-a abandonat acolo și i-a mai tras câteva picioare. Potrivit acuzării, din pricina loviturilor primite, tânărul a rămas din nou inconștient, revenindu-și abia mai târziu, când a auzit zgomotul produs de copitele unui cal care se deplasa pe asfalt. Încă era noapte când victima și-a dat seama că fusese abandonată într-un șanț, în afara orașului.

Iniţial, victima era să-şi retragă plângerea, dar a recunoscut apoi că poliţistul ar fi făcut presiuni asupra sa. “Precizez că declarația din data de 13 august 2015, prin care am relatat o altă situație de fapt, nu este reală și a fost dată în urma presiunii exercitate asupra mea de către Ardeleanu Eugen. Anterior acestei declarații, Ardeleanu m-a contactat de mai multe ori, atât telefonic cât și direct și mi-a sugerat să-mi retrag plângerea și declarația inițială, spunându-mi că are doi copii și că poate să-și piardă locul de muncă, amenințându-mă că, în aceste condiții, este dispus să facă orice”, a declarat Costică Coteț.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61933339
Mesajul ironic al unui polițist la adresa lui Carmen Dan: „Și eu sunt ușor agramat”

Un ofițer de poliție angajat al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea, Bogdan Tăicuțu, a scris pe contul său de Facebook un mesaj ironic la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan.

61930442
Depozit de vopsea și diluanți din Prahova, cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o fabrică de mase plastice din localitatea prahoveană Ariceștii Rahtivani, unde flăcările au cuprins un depozit cu vopsea și diluanți.

61933331
O gravidă a murit, după ce a fost plimbată între patru spitale

O femeie din Roman în vârstă de 27 de ani, însărcinată în 21 de săptămâni, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase ”Sfânta Paraschiva” din Iaşi, după ce a fost plimbată printre spitale.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.