Poliţist din Botoșani trimis în judecată pentru două infracţiuni de purtare abuzivă

61946028
Pro TV

Un agent de poliţie a fost trimis în judecată de procurorii din Botoşani pentru două infracţiuni de purtare abuzivă.

Bărbatul este acuzat că anul trecut a intervenit pentru aplanarea a două scandaluri şi că a lovit cu bastonul din dotare persoana care a provocat conflictul, anchetatorii stabilind că a folosit bastonul în afara procedurii regulamentare.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prima faptă de care este acuzat poliţistul a avut loc în 28 aprilie 2017. Astfel, agentul de poliţie a intervenit pentru aplanarea unui scandal, iar la un moment dat a agresat cu bastonul din dotare persoana care a provocat conflictul, victima având nevoie de aproximativ o săptămână de îngrijiri medicale.

Cea de-a doua faptă a avut loc în 24 iunie 2017, când agentul de poliţie a fost solicitat să intervină la un alt scandal la domiciliu. Şi de această dată, el l-a agresat cu bastonul pe cel care a provocat conflictul. În urma loviturilor primite, victima a avut nevoie de 40-50 de zile de îngrijiri medicale, scrie news.ro. 

Anchetatorii au stabilit că în cele două cazuri agentul de poliţie a folosit bastonul în afara procedurii regulamentare.

El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru două infracţiuni de purtare abuzivă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61954462
Ce a discutat preşedintele Iohannis cu premierul Italiei despre românii din peninsulă
Paolo Gentiloni, noul  şef al Guvernului de la Roma, a ajuns joi la Palatul Cotroceni.
61954437
România nu reușește să acopere necesarul de carne de porc. De unde provin importurile
Vremurile în care România era un mare producător de carne de porc au apus demult. Acum reuşim să asigurăm doar jumătate din carnea pe care o mâncăm și suntem invadaţi de importuri din Ungaria şi Germania.
61954342
Accident grav între două autobuze, în Satu Mare. 12 persoane rănite
12 persoane au fost rănite după ce două autobuze s-au ciocnit în zona industrială a oraşului. Unul dintre vehicule nu a acordat prioritate la ieşirea de pe o stradă secundara- spun poliţiştii.