Peste 10.000 de turiști pe litoral, de Rusalii. Unele hoteluri nu mai au camere libere

×
Publicitate

Pentru mii și mii de români, finalul acesta de săptămână se anunță unul memorabil. După săptămâni petrecute în casă, s-au urcat în mașini și trenuri și au pornit optimiști spre mare ori spre munte.

Urmează trei zile de libertate, iar pe litoral se vorbește deja de începutul sezonului de plajă. Nu sunt anunțate deloc ploi, iar temperaturile sunt potrivite pentru stat la soare pe șezlong.

Oaspeții au fost întâmpinați la terasele de pe plajă cu pește proaspăt și fructe de mare fripte pe grătar.

Leon, bucătar: "Aruncăm o mână de sare, usturoi din belșug, pătrunjel. Aici, am o doradă, sardine, o caracatiță. Am fiert-o în scorțișoară. Inele de calamari, creveți și midii bio din Marea Neagră."

Ton de 70 de kilograme pentru turiști

 

În acest loc, de pildă, un ton de peste 70 de kilograme urmează să ajungă în farfuriile clienților.

Ramona Pripas, administrator terasă: "Să zicem că este începutul sezonului oficial. Sunt trei zile în care am pregătit pentru clienții nostrii produse proaspete din ton. Am adus acest ton, sperăm să ne ajungă până luni."

După masă, obosiți, probabil, și de pe drum, unii turiști s-au întins pe șezlonguri ori au luat prima porție de bronz din acest sezon direct de pe nisip.

Victor, turist: "O atmosferă foarte plăcută. Nu foarte multă lume, toată lumea păstrează distanța. După această nebunie cred că era binevenită și o ieșire. Sperăm să fie totul ok, să ne bucurăm de anumite privilegii pe care nu le-am mai avut."

Potrivit reprezentanților din turism, peste 10.000 de români sunt așteptați să ajungă la sfârșitul acestei săptămâni pe litoral.

Unele hoteluri nu mai au camere libere

 

În acest hotel, de pildă, nu mai există nicio cameră liberă.

Iulian Tenie, manager complex hotelier: "După ridicarea restricțiilor de mobilitate am asistat la un adevărat entuziasm din partea turiștilor noștri. Cererea s-a triplat, este la fel de adevărat că i-am motivat cu câteva oferte. De pildă, trei nopți, din care plătesc doar două, iar în prezent patru nopți de cazare, din care plătesc doar trei."

Camelia Ciurea, reprezentant operator turism: "Cele mai multe hoteluri sunt deschise în Mamaia și Eforie Nord. Am avut oferte în Mamaia pornind de la 80 de lei cameră pe noapte, la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, ajungând până la 200 de lei camera. Hotelurile au ieșit cu preturi mici este un start de sezon."

Cât despre distracția de noapte, deocamdată cluburile rămân închise. Totuși, pentru clienții fideli s-au deschis terasele și plaja.

Ines Chiriac, reprezentant club: "Va fi un weekend, ne așteptăm, foarte foarte fain alături de oaspeții noștri pentru că cu toții ne-am dorit să ieșim un pic să ne bucuram de soare, de o cină elegantă, de un pahar de șampanie, adică ne putem relaxa și așa."

În weekend-ul de Rusalii, meterologii spun că pe litoral vremea va fi frumoasă, chiar dacă soarele se mai ascunde printre nori.
Nu sunt anunțate ploi, iar termometrele vor arăta peste 20 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
Citește și...
62128984
România, liderul Europei la numărul de morți pe șosele. Care e cel mai periculos oraş

România are în continuare cele mai periculoase șosele, pe care mor anual mai mulți oameni decât în orice altă țară europeană.

62129519
Nou brand pentru cârnaţi şi plăcintele "poale-n brâu". Cum speră autorităţile să le facă celebre

Șvaițerul de Bucovina, peștele afumat de Dunăre, cârnații tradiționali, plăcintele poale-n brâu și multe alte bunătăți făcute la noi, vor fi promovate de acum sub un singur brand: produs în arie naturală protejată.

62129522
"Casa groazei" din Bacău în care săptămânal intră câte o maşină. "Dorm 2-3 ore pe noapte"

O familie din Bacău trăiește un vis urât, de mai bine de un an. Oamenii au locuința amplasată într-o curbă periculoasă și se trezec frecvent în gard, cu câte o mașină ieșită în decor.

Recomandări
Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Drona prabusita suceava
O dronă s-a prăbușit în România. A intrat prin Botoșani și a fost găsită în Suceava. Primele imagini

O dronă a pătruns joi dimineață în spațiul aerian al României, prin nordul județului Botoșani, și s-a prăbușit în județul Suceava. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.