Patron de cafenea, amendat cu 70.000 de lei pentru că nu a închis localul în timpul stării de urgenţă

62113222
Pro TV

Administratorul unei cafenele din București a refuzat să suspende activitatea comercială și a fost amendat cu 70.000 de lei, joi, de inspectorii Poliţiei Locale

"Pe lângă sancţionarea patronului de cafenea din Sectorul 3, inspectorii DGPLCMB au mai depistat alţi doi agenţi economici care ignorau prevederile Ordonanţei Militare. Aceştia, însă, s-au conformat somaţiei inspectorilor Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi şi-au suspendat de îndată activitatea”, a informat Poliţia Locală Bucureşti, prin intermediul unei postări pe Facebook, citate de Agerpres.

230 de locații controlate în București


În total, până în prezent, 230 de locaţii de alimentaţie publică au fost controlate de poliţiştii locali, care au verificat modul în care sunt respectate măsurile adoptate în regim de urgenţă pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
 

Poliţiştii locali verifică, începând de joi, dacă restaurantele, cafenelele sau alte localuri publice îşi continuă programul de lucru.
 

Barurile și restaurantele, vizate de o Ordonanță Militară

Acţiunile de control au loc în contextul Ordonanţei Militare numărul 1, care prevede suspendarea activităţii de servire şi consum a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei.
 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62116212
Incendiu la un fast-food din Galați. Focul a pornit de la grătarul din interior
Incendiu la un fast-food din Galați. Angajații localului, care are un grătar in interior, au văzut cum toată încăperea se umple de fum și au ieșit afară.
62110599
Un polițist de frontieră din Mehedinți, găsit împușcat în cap, în timpul misiunii
Un polițist din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II a fost descoperit fără semne vitale, în timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei.
62116192
Trupul primei românce răpuse de coronavirus, adus în țară. Șoferul a refuzat să intre în carantină
Șoferul care a adus în țară trupul primei românce răpuse de noul virus, în Italia, a făcut scandal când i s-a spus că trebuie să intre în carantină.