Paște ca în mijlocul verii. Turiștii au ciocnit ouă roșii pe nisip și au făcut prima baie în Marea Neagră

×
Publicitate

Pe litoral, turiștii au avut o zi frumoasă. Au ciocnit ouă roșii chiar pe nisip și i-au admirat pe curajoșii care au făcut prima baie în mare, deși apa e încă destul de rece.

După atâta mâncare, mulți au vrut să facă mișcare și au jucat fotbal pe țărm. Astfel, plaja a devenit loc de întâlnire pentru toată lumea. Oamenii au cântat, au dansat și s-au bucurat de prima zi de Paște.

Veniți din Sibiu, Brașov și București, câțiva prieteni petrec împreună Paștele în Eforie Nord. Ca să se bucure de priveliște, au ciocnit ouă direct pe plajă.

Femeie: „Ținând cont că suntem o echipă frumoasă, unită, rude și prieteni, atunci alegem să plecăm împreună, fie litoral, fie litoral.” 

Bărbat: „Ne place marea, ne liniștește, îți încarcă un pic bateriile.”

Pe litoral ne bucurăm de 20 de grade Celsius, iar soarele este unul generos. Nu e de mirare că plajele s-au animat ca într-o zi autentică de vară. Unii, ceva mai curajoși, au încercat și apa mării, deși nu are mai mult de 10 grade Celsius.

Apa i-a trezit rapid la realitate.

Fete: „Trebuie să aveți curaj să intrați așa ca lumea în apă, e rece."

Bărbat italian: „E bună, un pic rece, dar e suportabil. Trebuie să ai puțin curaj. Apa rece tonifică musculatura.”

Pe plajă, fiecare a făcut ce și-a dorit. Unii și-au adus șezlonguri.

Femeie: „Relaxare, petrecere în familie, să ne bucurăm unii de ceilalți.”

Alții au pus muzică la boxă.

Femeie: „Era dorința mea să fac asta de Paște.”
Reporter: „Ce ascultați?”
Femeie: „Era muzică italienească. Am trăit în Italia și am rămas cu amintirile de acolo și cu muzica de acolo.”

Însă, cel mai important, cu toții s-au bucurat de timpul petrecut împreună.

Copiii s-au jucat toată ziua.

Copil: „Este foarte cald, într-adevăr.”
Reporter: „Ai intrat și în apă?”
Copil: „Da, mi-am pus picioarele.”

Pe litoral, și luni se anunță vreme frumoasă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62536803
Un ucrainean rătăcit de câteva zile prin Munţii Maramureșului, fără mâncare și apă, este căutat de salvamontişti

Salvamontiştii din Maramureş au pornit, în prima zi de Paşte, într-o acţiune de salvare pentru găsirea unui cetăţean ucrainean în vârstă de 40 de ani, fără mâncare şi fără apă, care s-a rătăcit de câteva zile prin munţi.

62536797
Mii de credincioși din toată țara au participat la slujba de Înviere. Oamenii au venit să primească Lumina Sfântă

„Hristos a înviat!” rostesc milioane de credincioși ortodocși și catolici de pe tot globul, care se bucură împreună de Învierea Domnului.

62536787
Un apartament cu o cameră din Cluj-Napoca a fost scos la vânzare cu 795.000 de euro. „Voi sunteți nebuni?!”

Un apartament cu o cameră, situat în cartierul Iris din Cluj-Napoca, este scos la vânzare cu 795.000 de euro, echivalentul a peste 24.000 de euro pe metru pătrat, relatează Știri de Cluj.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.