Panglica Sfântului Gheorghe, interzisă în public. Amenzi uriașe pentru nerespectarea legii însemnelor

62443859
Shutterstock

Panglica Sfântului Gheorghe este interzisă în Moldova, iar poliția va da amenzi, a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției. La fel, vor fi amendați și cei care poartă literele Z și V, considerate insemnele armatei ruse.

Persoanele care vor purta, pe 9 mai, panglica Sf. Gheorghe sau însemnele Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina, vor fi documentate și amendate, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu.

Întrebat dacă poliția va amenda cetățenii care vor purta panglica Sf. Gheorghe și însemnele de război, în timpul marșului organizat tradițional de 9 mai, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, într-o emisiune la radio Moldova, preluată de NewsMaker: „Cu siguranță, atâta timp cât legea reglementează expres că acestea cad sub incidența însemnelor interzise, cu siguranță vom documenta toate aceste acțiuni”.

Cernăuțeanu a îndemnat toți cetățenii, indiferent de ce viziuni nu au, să respecte legea.

„Sunt obligați să respecte legea, iar cei care nu o vor face, cu siguranță vor fi documentați”, a conchis șeful IGP.

Amintim că, din 20 aprilie 2022, la inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate, pe teritoriul Republicii Moldova a fost interzisă confecționarea, promovarea, purtarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

Persoanele fizice care sfidează legea pot fi sancționate cu amendă de la 4.500 la 9.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. În privința persoanelor cu funcție de răspundere, poate fi aplicată amenda de la 9.000 la 18.000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice – amendă de la 18.000 la 30.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62443852
Răspunsul ironic dat de Iohannis după ce a fost întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: „E unul mic”
Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu unul de linie, motivând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, „în interesul României”.
62433650
Un tânăr de 21 de ani a fost găsit mort pe o stradă din Orăștie. Poliția a deschis un dosar penal
Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe o strădă din Orăștie, Hunedoara.  
62443847
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul
Liderii sud-coreean şi român s-au angajat să stimuleze cooperarea în industria de apărare, în timp ce Seulul încearcă să se impună ca al patrulea exportator de armament din lume.