Pacienta de la spitalul de psihiatrie din Gura Ocniţei care a strâns de gât o altă bolnavă nu necesita „supraveghere strictă”

62348195
Shutterstock

Bolnava de la Spitalul de Psihiatrie Gura Ocniţei care a omorât o altă pacientă, strângând-o de gât, era diagnosticată cu o afecţiune cronică, dar nu necesita „supraveghere strictă”, a declarat managerul unităţii sanitare.

Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, de care aparţine spitalul de la Gura Ocniţei, a declarat, pentru News.ro, că bolnava care a atacat şi omorât o altă pacientă era diagnosticată cu o afecţiune cronică psihică, dar că aceasta nu necesita, conform diagnosticului „supraveghere strictă”. 

„Este un eveniment nedorit care se poate întâmpla, din păcate, într-un spital de psihiatrie. Una dintre paciente, care nu presupunea o supraveghere strictă, brusc s-a decompensat şi a agresat, sugrumând o pacientă. Din păcate, acest eveniment s-a soldat cu decesul femeii sugrumate. Din păcate, un astfel de eveniment se poate întâmpla oriunde într-un spital de psihiatrie”, a declarat Claudiu Dumitrescu. 

Acesta a precizat că, în paralel cu ancheta judiciară, la nivelul spitalului a fost deschisă o anchetă internă, care va fi finalizată luni. 

Întrebat dacă secţiile de psihiatrie de la Gura Ocniţei se confruntă cu problema lisei de personal, managerul SJU Târgovişte a răspuns: „deficit  de personal există, eu aş putea să spun, nu doar la nivelul Spitalului Judeţean, ci la nivelul întregului sistem românesc de sănătate, dar nu vorbim de un deficit care să afecteze calitatea actului medial sau care să afecteze siguranţa pacienţilor”.

Spitalul de la Gura Ocniţei nu are personalitate juridică şi este secţie exterioară a Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Acesta este format din şase secţii de psihiatrie în care sunt internaţi pacienţi cu afecţiuni cronice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
MAE a lansat aplicația ”Călătorește în siguranță”. Ce trebuie să știe românii atunci când își fac vacanța în străinătate

Dacă vă faceți vacanța în străinătate, țineți cont și de eventualitatea unor surprize neplăcute. Este bine de știut că polițele CASCO, de exemplu, sunt valabile și în restul țărilor din Uniunea Europeană și vă pot scuti de multe probleme.

Un tânăr a fost decapitat de un cablu în timp ce se dădea cu skijet-ul pe un lac din Arad

Un tânăr din Timișoara a fost decapitat sâmbătă de un cablu în timp ce se dădea cu un skijet pe un lac din Arad. Prietena sa, care se afla și ea pe skijet, a fost rănită ușor.  

Ultimele imagini cu turistul care a încercat să salveze de la înec un copil și tatăl său, în Eforie Nord. Este dat dispărut

Steagul roșu arborat pe litoral a fost ignorat și în aceste zile de mulți turiști, iar consecințele sunt tragice: un bărbat s-a înecat în Costinești, altul a dispărut în Vama Veche.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.