O şoferiţă recalcitrantă din Potlogi s-a ales cu cătușe puse la mâini. Avea numere false la mașină și a devenit agresivă

62357563
Getty

O şoferiţă de 35 de ani a fost prinsă în trafic de poliţişti, pe raza localităţii Potlogi, cu plăcuţe de înmatriculare aparţinând altei maşini.

 

Femeia a devenit agresivă cu oamenii legii la momentul controlului.

„La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Titu, în timp ce se aflau pe raza localităţii Potlogi, au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie de 35 de ani, din localitate. În momentul controlului, după ce poliţiştii i-ar fi comunicat femeii că, din primele verificări efectuate, plăcuţele cu număr de înmatriculare ale autoturismului condus sunt atribuite unui alt autovehicul, şoferiţa ar fi manifestat un comportament agresiv verbal şi a refuzat să coopereze cu poliţiştii, moment în care aceştia au folosit mijloacele din dotare pentru conducerea acesteia la sediul unităţii de poliţie în vederea luării măsurilor legale", precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

IPJ Dâmboviţa anunţă că se fac verificări şi cu privire la comportamentul poliţiştilor care au intervenit.

„În ceea ce priveşte comportamentul poliţiştilor şi modul de intervenţie, conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern, pentru dispunerea măsurilor legale", precizează IPJ Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62424727
Doi băieți care se plimbau cu motorul au sfârșit răniți într-un grav accident produs în Argeș. Ce s-a întâmplat
Două persoane au fost rănite, dumincă, într-un accident rutier produs în judeţul Argeş, între un autoturism și o mașină  
62422166
Accident mortal în Galați. Un bărbat de 53 de ani care mergea pe carosabil a murit călcat de mașină
Un bărbat de 53 de ani din judeţul Galaţi a fost accidentat grav duminică, în timp ce mergea pe carosabil, în localitatea Dobrineşti, comuna Nicoreşti.  
62346331
Avertisment hidrologic. Mai multe râuri din țară vor înregistra creşteri de niveluri şi debite
Hidrologii au emis un avertisment conform căruia mai multe râuri din țară vor înregistra, la mijlocul săptămânii viitoare, creşteri importante de niveluri şi debite din cauza precipitațiilor.