O familie cu cinci copii din Iași are nevoie de ajutor după ce i-a ars casa

×
Publicitate

O familie cu cinci copii dintr-o comună din judeţul Iaşi are nevoie de ajutor după ce le-a ars casa într-un incendiu!

Părinţii şi copiii locuiesc acum provizoriu în oraş, graţie unor oameni cu suflet mare. În sprijinul familiei au sărit mai mulţi săteni şi persoane care au aflat de necazul familiei, însă casa trebuie refăcută din temelii, aşa că orice ajutor este binevenit!

Martor: ”A luat foc din spate de la centrală, după aia s-a extins la nişte cărţi şi s-a dus în pufărul cu membrană şi de acolo la tavan şi a luat foc”.

Casa familiei Arvinte din comuna Schitu Duca a luat foc zilele trecute. Incendiul a plecat din camera centralei şi în scurt timp a cuprins toată casa.

Reporter: Cu ce aţi rămas după incendiu?

Ciprian Arvinte, proprietar: ”Cu pagube. Era soţia a văzut că arde între pufăr şi cazan aveam o sursă electrică şi nişte cartoane cu care aprindeam focul. Nu ştim dacă a sărit o scânteie sau a fost ceva electric. De la podul anexei a luat foc şi s-a dus spre casă, pe magazia de lemne".

Martor: "Când am ajuns noi erau deja 4 maşini de pompieri, erau băieţii pe casa decopertau, deja flăcările erau pe partea asta şi plecase pe coamă, luase vata minerală foc şi când stingeau la câteva secunde se extindeau din nou".

Georgică Onofrieașa, purtător de cuvânt ISU Iaşi: "Pentru stingerea incendiului au fost alocate 4 autospeciale de intervenţie detaşamentul 1 şi 2 Iaşi. Cauza probabil a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile".

Focul a distrus totul în cale. Rămaşi fără adăpost în plină iarnă, părinţii şi cei cinci copii - cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, stau în Iaşi, unde i-a primit cineva temporar. Acum, familia se pregăteşte să demoleze casa şi să înceapă reconstrucţia, cu ajutor de la cei care au fost impresionaţi de soarta lor.

Martor: ”Încercăm să facem curat să strângem ce mai putem că trebuie să vină să demolăm casa. Și avem nevoie de spaţiu. Suntem de 3 zile aici şi au fost destui oameni, vecini, din oraş au venit cu ajutoare, a încercat fiecare să ajute cum poate".

Persoanele interesate să ajute familia Arvinte o pot face în contul RO14BRDE240SV25920022400, deschis pe numele propietarului, Ciprian Arvinte.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Femeie amenințată cu pistolul în Oradea dupa o șicanare în trafic

A fost agitaţie mare aseară în centrul oraşului Oradea! Mai multe echipaje de poliţie au venit în grabă la faţa locului, după ce o femeie a anunţat că a fost şicanată şi ameninţată cu un pistol, în trafic.

Șefa DSP Dolj, testată pozitiv cu coronavirus la 3 zile după ce a făcut a doua doză de vaccin anti-Covid

Șefa DSP Dolj, Valeria Andreescu, a fost testată pozitiv cu coronavirus, deși i-au fost administrate ambele doze de vaccin anti-Covid de la Pfizer. În aceeași situație mai este și o altă angajată a instituției, scrie Gazeta de Sud.

Reacția Bisericii după ce bebelușul de la Suceava a murit în urma botezului. Recomandările de botez ar putea fi schimbate

Recomandările de botez ar putea fi schimbate, a admis luni un oficial al Arhiepiscopiei Sucevei, după moartea bebelușului care a intrat în stop cardio-respirator în urma scufundării în cristelniță.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.