O adolescentă a născut după indicațiile medicilor, prin telefon. De ce nu a ajuns ambulanța

×
Publicitate

Operaţiune cu emoţii desfăşurată pe întuneric, la -12 grade, în judeţul Braşov. Salvatorii au fost solicitaţi să intervină într-un cătun izolat, pe vârful unui deal, unde o tânără de 17 ani urma să nască.

Drumul troienit a făcut imposibil accesul ambulanțelor, aşa că a fost trimisă o şenilată care a urcat cu greu pe poteca abruptă. Numai că până să ajungă, tânăra a născut acasă o fetiţă perfect sănătoasă pe nume Ioana.

Marian Badea, ISU Brașov: "Noi suntem aici, aici sunt ambulanţele. Trebuie să mergeam pe aici, pe coastă, pe deal, şi casa este undeva aici... Asta de aici, se vede acoperişul. În condiţiile astea, cam 45 de minute, o oră de mers."

În acesta condiţii s-au chinuit salvatorii să ajungă la tânăra de 17 ani care locuieşte în cătunul Măguricea, situat pe un vârf de deal. Se afla la ora de mers pe jos din comună Moieciu şi nu există acces auto. Aşa că şase pompieri şi o asistentă medicală au pornit la pas pe poteca abruptă. Până şi utilajul cu şenile, proiectat special pentru astfel de intervenţii, a avut dificultăţi pe traseu.

Copilul nu a mai avut însă răbdare. Tânăra femeie a născut acasă, ajutată de o vecină care primea indicaţii prin telefon de la medicul dispeceratului SMURD. Apoi, la faţa locului a ajuns echipajul care le-a acordat îngrijiri.

Reporter: De ce sunteţi pe jos şi nu sunteţi în şenilata?

Georgiana Panaitache, asistentă SJ Ambulanta Braşov: Este un traseu mai dificil şi am preferat să fie copilul în siguranţă.

Reporter: Ei încă mai lupta să coboare. adică aţi mers cu şenilata?

Asistentă: Am fost dar pe parcurs am coborât.

Reporter: Există oare vreun risc pentru copilaş pe vremea asta, pe ger?

Asistentă: Să sperăm că nu. Eu cred că este bine.

Plt. mj. Claudiu Jitea, Secția pompieri Predeal: "Am întâlnit tot felul de obstacole - copaci, stânci, pietre, bolovani. Am legat troliul de copaci, am ancorat, am reuşit să urcăm."

Femeia a fost coborâtă cu şenilata la echipajul SMURD aflat la baza cătunului. Într-un final după aproape trei ore de intervenţii, tânăra mămica şi fetiţa au ajuns la maternitatea din Braşov, în perfectă stare de sănătate.

Rareș, tatăl fetiţei: Azi dimineaţă era bine...
Reporter: Nu s-a aşteptat?
Tatăl fetiţei: Nu!
Reporter: Ai avut emoţii?
Tatăl fetiţei: Da, când am auzit mi s-au muiat picioarele.

Întreaga operaţiune s-a desfăşurat pe întuneric, la -12 grade celsius.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61936113
Secţia de investigare a magistraţilor, pe agenda CCR. De ce ar fi neconstituţională

CCR discută miercuri mai multe sesizări de neconstituţionalitate, inclusiv cea privind înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor

61956264
CCR a admis existența unui conflict între MP şi Parlament pe tema protocoalelor cu SRI

Judecătorii CCR au admis, miercuri, sesizarea referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, ÎCCJ şi celelalte instanţe, pe tema protocoalelor.

62014956
Stenograme din dosarul agențiilor de turism amendate. ”Să facem o regulă ca la mafie”

Cei care şi-au cumpărat pachete turistice prin agenţii între 2013 şi 2016 pot să primească în instanţă o parte din bani înapoi, anunţă Consiliul Concurenţei.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.