Nu mai sunt locuri în spitalele Covid din Prahova. O pacientă a fost ținută 20 de ore pe un scaun

×
Publicitate

În Prahova, s-au epuizat locurile în spitalele-suport COVID. Apar situațiile dramatice. O pacientă de 46 de ani, infectată, a stat nu mai puțin de 20 de ore pe un scaun, pe holul Spitalului Județean, pentru a fi internată.

Autorităţile așteaptă ca ministerul Sănătăţii să emită ordinul prin care încă trei unităţi sanitare din Prahova devin spitale COVID.

Femeia a fost adusă cu ambulanța la Spitalul Județean, după ce testul i-a ieșit pozitiv.

Pacientă: Am venit de ieri de la 16:00, dar nu mi-a făcut niciun tratament. Azi noapte, pe la 2:00, mi-a făcut un paracetamol, o perfuzie cu metoclopramid …că aveam febră şi atât de atunci până acum nu antibiotic. Am dormit aici pe hol, aici pe un scaun, mi-au adus să mă întind un pic. Groaznic!
Reporter: Dar de ce pe hol?
Pacientă: Pentru că nu sunt locuri, nu sunt locuri nicăieri. Nici aici.. sunt pline saloanele cu pacienţi.

Medicii au făcut eforturi uriaşe să le gasesca noilor infectaţi paturi libere. Nu s-a putut peste noapte.

Andrei Ilinca, medic primar UPU Ploiești: Situaţia este dificilă. De exemplu la ora 8 dimineaţa aveam 43 de pacienţi în izolator, dintre aceştia 15 erau deja confirmaţi. Au aşteptat în decursul nopţii să le găsim locuri.

Reporter: Ce înseamnă să găseşti un loc liber?
Andrei Ilinca, medic primar UPU Ploiești: Înseamnă telefoane, reluarea acestor telefoane, rugăminţi la tot felul de spitale să ne anunţe. Este foarte greu, foarte mult timp pierdut.
Pacientă: Mai rău mă imbolnanavesc, sunt cu spatele la faianță, vă daţi seama.
Reporter: Cum e aşteptarea aceasta?
Pacientă: Groaznică. Să facă ceva nu să ne ţin ape aici nemâncaţi şi fără tratament, fără nimic."

Judeţul Prahova dispune de 253 de paturi pentru tratatrea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Numărul locurilor ar putea creşte cu 100, dacă ministerul Sănătăţii va fi de acord să pună încă trei spitale pe lista unităţilor suport Covid.

Cristian Ionescu, prefectul judeţului Prahova: "Începând cu ora 13:00 se fac externări, 15 la număr, care practic vor prelua acele persoane de aseară care au stat în aşteptare neavând unde fi internate. Aşteptam ordinul de ministru cu privire la deschiderea unor noi spitale care să poată interna pacienţi cu forme uşoare Covid şi în felul acesta să reuşim să decongestionam situaţia actuală."

Spitalele din Brează, Florești și Băicoi ar putea prelua pacienți infectați. Chiar şi aşa, sistemul sanitar din Prahova este aproape de blocaj.

1.182 de cazuri noi au anunţat autorităţile şi 30 de decese. 377 de pacienţi sunt la Terapie Intensivă.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62138700
Coronavirus România. Județul cu peste 100 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore

Municipiul Bucureşti (5.500) şi judeţele Suceava (4.472), Argeş (3.009) şi Braşov (2.933) sunt zonele cu cele mai multe cazuri de COVID-19 înregistrate până în prezent, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

62139457
Sondaj IRES: Ce cred românii despre epidemia de coronavirus

La cinci luni de la apariția primului bolnav de COVID-19 în țara noastră un institut de sondare a opiniei publice a făcut o radiografie a societății românești.

62139454
România și Suedia, țările cu cele mai multe decese de Covid-19 raportate la populație în ultimele 14 zile

Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), România și Suedia au cea mai mare medie cumulativă a morților din ultimele 14 zile, raportată la suta de mii de locuitori, de 1,6.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.