Mai mulți polițiști din Iași sunt acuzați de DNA că au fost mituiți cu pizza

×
Publicitate

Au mâncat pizza gratis timp de un an de zile iar acum au ajuns în atenţia DNA.

Vorbim despre 4 agenţi de poliţie care sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă.

Procurorii DNA îi acuză de poliţişti că ar fi închis ochii la neregulile făcute, în trafic, de şoferii unui restaurant din Iaşi. În schimbul acestor favoruri, oamenii legii ar fi primit mâncare gratuită la birou.

Doi dintre agenţi sunt în arest la domiciliu iar ceilalţi 2 se află sub control judiciar.

Poliţiştii au fost duşi, în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii DNA îi acuză pe cei 3 agenţi de la Biroul Rutier, din cadrul Poliţiei Munucipiului Iaşi, de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă.

Inculpaţii ar fi pretins şi încasat produse alimentare de catering, în special pizza, în valoare de aproape 2700 de lei. Totodată, i-au protejat pe şoferii restaurantului şi ar fi trecut cu vederea abaterile pe care aceştia le făceau în trafic, atunci când încălcau regulile de circulaţie.

Cel de-al patrulea inculpat din dosar, un agent de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări, a primit spagă în valoare de 350 de euro şi bunuri de aproximativ 1500 de lei, pentru a ajuta un angajat al aceluiaşi restaurant să obţină permisul de conducere.

Împreună, cei 4 poliţişti ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de peste 6.500 de lei, din vara anului trecut şi până în prezent.

Aseară, unul dintre poliţiştii de la Biroul Rutier, din cadrul Poliţiei Municipului Iaşi şi cel de la Serviciul de Permise şi Inmatricultari au primit mandate de arestare la domiciliu, pentru următoarele 30 de zile. Iar ceilalţi 2 agenţi ai Biroului Rutier au fost plasaţi sub control judiciar.

Anca Ajiac, purtător de cuvânt IPJ Iași: " Urmare a măsurilor preventive, dispuse de DNA faţă de 3 poliţişti din cadrul Biroului Rutier Iaşi, conducerea IPJ Iaşi a dispus punerea lor la dispoziţie".

Avocatul inculpaţilor susţine, însă, că oamenii legii sunt nevinovaţi iar conducerea Biroului Rutier Iaşi şi cea a Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto au refuzat să comenteze situaţia.

Radu Irimia, avocatul poliţiştilor: ”Vă întreb şi eu retoric, cum poate DNA să demonstreze acea înţelegere tacită? Și noi, ca avocaţi, facem comandă zilnic la produse alimentare gătite, de aici şi până la a trage concluzia că discutăm de luare de mită sau de alte infracţiuni care să atragă competența de cercetare a organelor judiciare, e cale lungă”.

În acelaşi dosar sunt implicaţi şi doi angajaţi ai restaurantului de la care ar fi fost livrata mâncarea. Unul dintre indivizi este în arest la domiciliu, iar un altul sub control judiciar, fiind acuzaţi de complicitate şi dare de mită.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62135700
CNSU anunță actualizarea listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi seară o hotărâre prin care este actualizată lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat.

62144656
Doi turiști, rătăciți pe Jepii Mari din Bucegi. Cum i-au găsit salvamontiștii după câteva ore

Doi turiști s-au rătăcit pe Jepii Mari, în Bucegi, joi seară. Turiștii, un băiat și o fată, au fost găsiți după câteva ore de salvamontiști, speriați și tremurând de frig.

62144650
Face live pe Facebook în timp ce gonește nebunește prin Timiș. La ultima transmisiune avea 230 km/h

Un tânăr din Timișoara și-a făcut un obicei din a transmite live pe Facebook cursele sale în care depășește viteze de 200 km/h, pe drumurile din județ.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.