Incident revoltător în Mureş. Un tânăr a fost filmat aruncând un câine de la etaj. Declarațiile vecinilor

×
Publicitate

Un bărbat de 40 de ani din Mureș a fost trimis în spatele gratiilor, iar un altul de 20 de ani a ajuns la o clinică de psihiatrie după un gest revoltător.

Tânărul a fost filmat aruncând un câine de la etaj. Primele date arată că ar fi acționat la îndemnul amicului său.

Episodul cumplit a fost filmat în localitatea Sărmășel-Gară. În înregistrare se vede cum animalul este aruncat de la un balcon și ajunge pe trotuarul din fața clădirii.

Localnică: „Mi se pare ceva ... nu am cuvinte. Noi l-am ocorotit aici, i-am dat de mancare”.

Localnic: „Câinele stătea aici la noi, îi dădeau ăștia de mâncare și acolo sus dormea la cămin. Nu avea treabă nici cu oamenii.”

Imaginile în care apar doi bărbați au împânzit rețelele de socializare, iar polițiștii au început cercetările.

Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș: „Aceștia au fost conduși la sediul unității de poliție pentru audieri. Activitățile specifice continuă în acest caz în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor. Conform verificărilor, exemplarul canin din imagini a fost preluat de către un voluntar, care l-a transportat la o clinică veterinară din județul Cluj, pentru stabilirea gravității leziunilor suferite”.

Unul dintre indivizi a fost reținut pentru 24 de ore. Celălalt se află acum la o clinică de psihiatrie.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62525089
Infotrafic: Restricţii de trafic pe A1 Piteşti-Bucureşti, pentru desfăşurarea unor lucrări de reparaţii
Circulaţia rutieră este restricţionată, miercuri, pe sensul Piteşti-Bucureşti al autostrăzii A1, în zona municipiului Piteşti, pentru desfăşurarea unor lucrări de reparaţii, anunţă Centrul Infotrafic.
62525088
România este nepregătită pentru un cutremur major. Sunt peste 800 de clădiri cu risc seismic doar în București
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 1977, România pare că nu și-a învățat lecțiile. Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj realizat în Capitală. Peste 80 la sută dintre oameni au spus că nu sunt pregătiți în caz de seism.
62525086
Gestul făcut de un șofer de autobuz din Sibiu după ce a văzut o pasageră care nu s-a așezat pe scaun. VIDEO
Șoferul unui autobuz din Sibiu și-a pierdut răbdarea și a vrut să îi ofere o lecție unei femei care nu s-a așezat pe scaun. A frânat brusc, apoi a ridicat tonul și a certat-o. Unul dintre călători a filmat momentul.