Incendiu izbucnit la Spitalul Județean din Craiova, din cauza unui prelungitor

61908081
Pro TV

Un incendiu a izbucnit miercuri seara la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Incendiul a fost provocat de un prelungitor aflat într-un cabinet de la etajul cinci al clădirii, fără a se înregistra persoane rănite, iar pacienţii din salonul apropiat cabinetului respectiv au fost mutaţi într-un altul pentru mai multă siguranţă.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a fost solicitat să intervină miercuri seara, la un incendiu izbucnit la etajul cinci al Spitalul Clinic Judeţean Craiova, la faţa locului deplasându-se două autospeciale.

Pompierii au constatat că ieşea fum gros dintr-un cabinet medical, iar în momentul când au deschis uşa acestuia au constatat că de la un prelungitor în care era introdus un aparat ieşea fum.

Echipele de intervenţie au reuşit să stingă incendiul, din cauza acestuia fiind afectate mai multe obiecte şi cărţi aflate în cabinetul respectiv.

În urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime, dar pentru mai multă siguranţă pacienţii din salonul apropiat cabinetului au fost mutaţi într-un alt salon.

-------------------------------------------------------------------------

Dacă ați fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o știre puteţi lua legătura cu noi și prin e-mail la [email protected] sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteți contacta și telefonic la 021.9454 sau ne puteți trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0744 878 878 .

Vă rugăm să precizați numele și locul din care le transmiteți.

Atenţie însă, numărul este strict pentru mesaje, nu şi pentru apeluri telefonice.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61919238
Scandal la Academia de Poliție: o angajată ar fi primit o locuință gratuită pe nedrept

După ancheta notelor modificate, un nou scandal vizează Academia de Poliție. De această dată, corpul de control de la Ministerul de Interne investighează o posibilă acordare "pe ochi frumoși" a unei locuințe de serviciu.

61919218
Metroul București-Otopeni ar putea fi făcut de japonezi

Încă o promisiune pentru construcția Metroului București- Otopeni.

61919215
Populația de pește din Marea Neagră a crescut, după ce au dispărut braconierii turci

Vin vești bune, de pe litoral! În ultimii trei ani, populația de calcan din Marea Neagră a crescut cu mai bine de 50 la sută, anunță cercetătorii de la Institutul Grigore Antipa. 

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.