Împușcături la Constanța. Polițiștii au încheiat scandalul cu amenzi

62125130

Un bărbat a fost împușcat joi în Constanța, cu un pistol cu bile, într-un scandal. Poliția a dat amenzi de 7.000 de lei persoanelor implicate în conflict, iar arma a fost confiscată.

 

Bărbatul care a fost împușcat lovise un tânăr, iar apoi o altă persoană din grupul acestuia a tras mai multe focuri către acesta cu un pistol cu bile, de airsoft, au stabilit polițiștii, care au împărțit amenzi participanților la scandal, relatează news.ro.

În scandalul din Constanța au fost implicați șase bărbați, a reieșit din anchetă.

„Din cercetări a reieşit faptul că patru dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani, s-ar fi deplasat pe strada Bravilor din municipiul Constanţa pentru a purta o discuţie cu un tânăr de 18 ani, pe fondul unor nemulţumiri anterioare fiind iscat un scandal. Întrucât cel din urmă a considerat că ar exista posibilitatea escaladării conflictului, a cerut ajutorul tatălui său, de 45 de ani, care, ajuns la faţa locului, l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei pe unul dintre tineri”, a precizat IPJ Constanţa.


Polițiștii au mai stabilit apoi că un tânăr de 17 ani avea asupra sa un pistol de tip airsoft cu bile din plastic pe care i l-a dat băiatului de 16 ani, care a tras mai multe bile asupra bărbatului de 45 de ani.

IPJ Constanţa a menţionat că persoanele participante la scandal nu au depus plângere penală pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62176142
Primarii din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare. Tarifele, cuprinse între 300 şi 600 de lei

Primarii tuturor sectoarelor din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare şi propun tarife cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă.

62179813
Doi turiști înzăpeziți, salvați de salvamontiști în masivul Postăvaru. Unul se accidentase

Momente de panică, joi seară, pentru doi turişti în Masivul Postăvaru. Aceştia s-au aventurat într-o drumeţie pe munte şi, la un moment dat, unul dintre ei a rămas blocat, iar celălalt s-a accidentat.

62179810
Risc maxim de avalanșă în Bucegi. Sfatul salvamontiștilor

Mare atenție, dacă aveți de gând să vă petreceți următoarele zile la munte. În Bucegi e risc maxim de avalanșă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.