Gerul cuprinde toată România. Termometrele vor indica minus 20 de grade Celsius

×
Publicitate

Peste tot în ţară o să fie extrem de frig. Vineri noaptea, de exemplu, în depresiuni şi în Bucovina termometrele vor indica minus 20 de grade Celsius, iar în Capitala minus 10.

În sud-estul ţării vântul a făcut până acum probleme. A spulberat zăpada de pe câmp pe şosele, iar zeci de maşini au derapat ori au rămas blocate în coloană.

Şoselele îngheţate din zona Dobrogei sunt un coşmar pentru şoferi. Mulţi au derapat şi au rămas cu maşinile de-a curmezişul drumului.

DN 38 a fost închis pe o porţiune după lăsarea întunericului. Zeci de maşini, TIR-uri şi autocare pline cu oameni stau blocate de mai bine de 6 ore şi asta pentru că la 2 km distanţa doua autocamioane au derapat şi au ajuns pe mijlocul drumului.

"- Am patinat şi m-a tras în şanţ.
- Şi acum aşteptaţi ajutor?
- O vola, un tractor, ce-o veni, nu ştiu, habar n-am."

Drumarii au împrăştiat 600 de tone de material antiderapant. Cei de la Regia Autonomă Judeţeana de Drumuri şi Poduri din Constanta au muncit toată noaptea să elibereze calea pentru 163 de maşini, 10 TIR-uri, 6 autocare şi 2 microbuze. Prăpădul a continuat şi în timpul zilei.

Toată zăpada aflată pe câmp a fost adusă de vânt pe şosea, astfel încât în doar câteva ore drumul este din nou blocat.

În oraş, faleza Cazinoului a îngheţat bocnă.

Autorităţile locale au montat 5 containere unde pot fi donate haine pentru nevoiaşi.

În Braşov, 10 sarmani fără adăpost au fost duşi de urgenţă la spital. Trei dintre ei, aflaţi la un pas de comă,  sunt şi acum sub supraveghere.

Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov: "Sunt încălziţi uşor, uşor, ajung la temperatura normală de 37 de grade. Unii tot necesita internare pentru că această procedură necesita timp."

În Moldova, asistaţii sociali au fost rugaţi să îi ajute pe vârstnici. Le-au tăiat lemne, le-au făcut focul în sobe şi i-au hrănit.

Meteorologii au emis o nouă avertizare de frig cumplit şi vânt puternic valabilă până duminică.

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62005081
Momentul în care oamenii au năvălit pentru a intra în Catedrala Mântuirii Neamului

Peste 100.000 de oameni au trecut în cele cinci zile de pelerinaj prin altarul Catedralei Naţionale. Însă anunţul că astăzi ar putea fi ultima zi în care este permis accesul în noul lăcaş de cult a stârnit tensiuni în rândul miilor de credincioşi.

62005011
Sute de credincioși s-au adunat la Galați, la moaștele Sfântului Andrei

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, încă de miercuri seara au început manifestările în cinstea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul ţării noastre.

62005004
Tânără răpită de pe stradă și șantajată de fostul iubit. Ce l-a înfuriat

Idila dintre un bărbat căsătorit, în vârstă de 36 de ani, şi o tânără de 19 ani din judeţul Dâmboviţa s-a încheiat la poliţie.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.